Un român de 24 de ani a murit înecat în răul Ticino, din Italia.
O tragedie cumplită a avut loc duminică, 17 august, în Italia, unde un tânăr român de doar 24 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost prins de curenții puternici ai apei. Accidentul s-a produs la confluența râului Ticino cu fluviul Pad, într-o zonă cunoscută sub numele „La Becca”, pe teritoriul localității Linarolo, provincia Pavia.
Mihai, un român de 24 de ani, a murit înecat sub privirile prietenilor săi
Mihai Brotac locuia în Santa Maria della Versa și se afla pe malul apei alături de prieteni, însă nu ar fi intenționat să înoate. Tânărul ar fi intrat doar cu picioarele în apă, dar a alunecat, iar curenții extrem de puternici din apropierea pilonilor podului l-au tras imediat în larg. Alarma a fost dată de prietenii aflați pe mal, iar două ambarcațiuni private din zonă au intervenit rapid.
Din păcate, Mihai nu a mai putut fi salvat
O tânără aflată în apropiere a început imediat manevrele de resuscitare, fiind ghidată prin telefon de operatorii serviciului de urgență, până la sosirea echipajelor medicale specializate. În ciuda încercărilor de resuscitare, Mihai Brotac nu și-a mai revenit. A fost transportat de urgență la spitalul Policlinico San Matteo din Pavia, însă, la scurt timp după sosire, medicii au constatat decesul. Inițial, nici prietenii săi nu au putut furniza autorităților datele exacte de identificare, acestea fiind stabilite abia după ce rudele tânărului au ajuns la spital.