Militar din cadrul Fortelor Navale, ranit in timpul unui exercitiu dupa ce a cazut de la inaltime pe fregata Regele Ferdinand
Un militar roman aflat pe fregata Regele Ferdinand a fost ranit, joi, in timpul unui exercitiu efectuat in largul Marii Negre, dupa ce a cazut de la inaltime, el fiind dus initial la Spitalul Judetean Constanta, dar apoi a fost transportat la Spitalul Militar din Bucuresti.

Potrivit reprezentantilor Fortelor Navale, un militar a fost ranit joi, in timp ce facea o coborare din elicopter, iar la un moment dat a cazut pe puntea fregatei. El a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta pentru ingrijiri medicale, ulterior el fiind transportat cu o aeronava la Spitalul Militar din Bucuresti.
Militarul a suferit mai multe traumatisme si este supus investigatiilor de specialitate pentru evaluarea starii de sanatate.
MApN precizeaza ca scafandrul militar este constient si se afla in stare stabila.
Comandantul unitatii a numit o comisie pentru cercetarea cauzelor producerii evenimentului.





