Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că trebuie luată o decizie privind anul şcolar pentru ca autorităţile să se poată pregăti.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, spune că la nivelul ministerului de resort sunt luate în calcul trei scenarii pentru reluarea cursurilor în anul şcolar şi universitar 2020-2021, unul dintre acestea prevăzând reluarea cursurilor în şcoli, după modelul clasic, dar cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-COV-2, al doilea fiind prezenţa elevilor şi a studenţilor prin rotaţie la cursuri în timp ce colegii urmăresc cursurile de acasă, al treilea scenariu prevăzând continuarea cursurilor online.
„Nu ştim exact când anume putem să ne pronunţăm asupra acestor scenarii, ele sunt în lucru, dar cred că trebuie să facem acest lucru cât mai repede” a declarat, marţi, Anisie.
Citeste si: Ludovic Orban: „Am decis luarea unor măsuri imediate”
„Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, elevilor, părinţilor, studenţilor, pentru că pregătim acele scenarii pentru începerea cursurilor anului şcolar şi universitar.
Ministerul Sănătăţii a transmis Ministerului Educaţiei un „protocol sanitar”
Aceasta a mai spus că Ministerul Sănătăţii a transmis Ministerului Educaţiei un „protocol sanitar” de care se va ţine cont atunci când se vor lua deciziile cu privire la reluarea cursurilor în noul an şcolar.
„Nu ştim exact când anume putem să ne pronunţăm asupra acestor scenarii, ele sunt în lucru, dar cred că trebuie să facem acest lucru cât mai repede pentru a se pregăti şi autorităţile publice locale de a lua măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor” a adăugat ministrul Educaţiei.
Monica Anisie a declarat totodată că, în situaţia în care cursurile vor fi reluate cu prezenţa copiilor la şcoală, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii sunt cei care trebuie să stabilească concret care sunt măsurile, ea precizând că „trebuie să punem pe primul plan sănătatea copiilor, a cadrelor didactice” care trebuie
Citeste si: 157 de angajați ai Spitalului Județean Galați sunt infectați cu Covid-19
În ceea ce priveşte tabletele pentru elevii din familii cu posibilităţi materiale reduse, Monica Anisie a precizat că Ministerul a realizat caietul de sarcini pentru cumpărarea a 250.000 de tablete iar acestea ar urma să ajungă în şcoli până pe 10 septembrie.
ONAC este instituţia care se ocupă de această achiziţie.Ministrul Educaţiei a adăugat că „trăim o realitate în care situaţia epidemiologică nu este una foarte bună” şi a făcut apel către populaţie să respecte măsurile de distanţare fizică şi de igienă, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.