Ministrul Educației spune că sunt două scenarii în ceea ce privește variantele pentru reluarea anului școlar în curs

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă că autorităţile vor lua o decizie privind reluarea cursurilor în şcoli, grădiniţe şi universităţi numai după o consultare cu specialiştii din domeniul sanitar şi spune că aceasta va avea la bază în primul rând grija pentru sănătatea preşcolarilor, elevilor şi studenţilor. Anisie afirmă că există două scenarii: unul conform căruia anul şcolar ar urma să se termine aşa cum a fost programat iniţial, iar al doilea care prevede prelungirea cu o săptămână a anului şcolar 2019-2020.

Author: M.A. miercuri 22 aprilie 2020 , 22:17

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

"Trebuie să ne gândim întâi de toate la siguranţa şi sănătatea copiilor noştri. Atunci când vom lua decizia revenirii la cursuri trebuie să luăm toate măsurile în aşa fel încât copiii să fie în siguranţă.(...) Această redeschidere a cursurilor trebuie să fie una prudentă, controlată şi treptată şi în condiţii de maximă siguranţă pentru elevi şi pentru profesori în acelaşi timp”, a afirmat Anisie, miercuri seară, la Digi 24.

Ministrul Educaţiei a spus că a discutat, într-o videoconferinţă, cu omologi de-ai săi din alte ţări din Uniunea Europeană, iar aceştia au spus că trebuie luat în calcul ca prezenţa elevilor la cursuri "să nu cumva să înrăutăţească situaţia îmbolnăvirilor cu COVID”.

Citeste si: Medic infecționist, despre coronavirus: „Unii pacienți nu realizează gravitatea”

În ceea ce priveşte o dată la care ar putea fi luată o decizie cu privire la revenirea la şcoală, ministrul Educaţiei a spus că această dată ar putea fi decisă de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care a şi decis suspendarea cursurilor ca măsură de prevenire a răspândirii virusului.

"Cred că este bine să precizez faptul că tot Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă poate spune când este timpul, când este momentul în care vom fi în siguranţă. Trebuie să ne gândim cu toţii la sănătatea elevilor, studenţilor, cadrelor didactice pentru că numai dacă sunt sănătoşi putem deschide atât şcolile, cât şi universităţile”, a afirmat Anisie.

Citeste si: Pastila de a doua zi: Administrare, eficienta si riscuri

Citeste si: „Mergem la cununie” Theo Rose și Anghel Damian, în drum spre Starea Civilă- wowbiz.ro

Citeste si: Planul autorităților după 15 mai. Cum vor fi ridicate interdicțiile în România

Ea a precizat că decizia privind modul în care ar urma să se facă reluarea cursurilor va fi comunicată "în curând”, menţionând că a discutat cu ministrul Sănătăţii pe acest subiect, întrucât este nevoie să se facă o dezinfecţie de către Direcţiile de Sănătate Publică în fiecare şcoală, astfel încât copiii să nu fie supuşi riscului de contractare a virusului.

"Aşteptăm să vedem care este vârful, aşteptăm să vedem ce ne spun specialiştii din domeniul medical.(..) Am considerat că deocamdată este bine să nu-i alarmăm sub nicio formă nici pe părinţi, nici pe elevi şi să construim lucruri în aşa fel încât să ne gândim la sănătatea şi siguranţa copiilor”, a declarat ministrul.

Anisie a spus că a fost contactată de părinţi care i-au spus că au copii cu diverse boli şi pe care nu vor să îi trimită, deocamdată, la şcoală, de teama că s-ar putea îmbolnăvi.

"Lucrurile se schimbă de la o zi la alta şi nu putem avea certitudini ce se întâmplă în scurt timp”, a spus Anisie.

Întrebată dacă anul şcolar va fi prelungit cu perioada în care elevii nu au mers la cursuri, Anisie a spus că există un scenariu conform căruia anul şcolar ar putea fi prelungit cu o săptămână, al doilea scenariu prevăzând posibilitatea ca anul şcolar să se termine aşa cum a fost programat.

Citeste si: „M-am împăcat cu fostul meu soț pentru copiii noștri.” Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf nu mai sunt la cuțite! Ce se întâmplă acum între cei doi- kfetele.ro

Citeste si: „Îmi vine să mă târăsc ca un șobolan. Nu mă recunosc”. Lili Sandu, în depresie după ce a devenit mamă! Vedeta și-a înecat amarul în alcool- radioimpuls.ro

Citeste si: De ce vor avea nevoie cei care merg în vacanță în Grecia? Fără acest document nu vor putea intra în țară

"Toate acestea sunt numai scenarii, vorbim ipotetic. Alegem varianta cea mai potrivită numai în momentul în care avem certitudinea că nu expunem copiii la îmbolnăviri. Ar trebui părinţii să înţeleagă că pe primul plan trebuie să punem sănătatea copiilor noştri.(...) Toate aceste scenarii pe care Ministerul Educaţiei sunt în funcţie de ceea ce transmit specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii pentru că noi, ca profesori, nu putem lua decizii fără a ţine cont de ceea ce spun specialiştii”, a mai afirmat ministrul.

Aceasta a precizat că Cehia, spre exemplu, a anunţat reluarea cursurilor pentru elevii şi studenţii din anii terminali. Întrebată dacă se ia în calcul această variantă, Monica Anisie a spus că a fost luată în calcul, alături de altele, de către autorităţile din România.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si