Noua lege a pensiilor, intrată în procedură de urgență în Camera Deputaților, înainte de a fi trimisă spre promulgare președintelui Klaus Iohannis, conține o serie de prevederi controversate, dar și multe noutăți în raport cu legislația anterioară.
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a prezentat duminică o modificare din noua lege a pensiilor "despre care nu s-a vorbit" până acum.
Citește și: Legea pensiilor, la votul final în Parlament. Ce modificări sunt aduse pe ultima sută de metri- UPDATE
Legea pensiilor, aflată la votul final în Parlamentul României, introduce garanția că pensiile românilor se vor majora în luna ianuarie a fiecărui an cu rata inflației plus 50% din majorarea salariului mediu brut.
Citește și: Ce modificări au fost aduse legii pensiilor în Senat. Au fost acceptate 43 de amendamente- DOCUMENT
Până acum, nu exista obligația legală de indexare a pensiilor începând cu luna ianuarie, ci putea fi făcută oricând în cursul anului.
”Aici avem o noutate, nu s-a vorbit până acum despre asta. S-a introdus garanția că pensiile se majorează în fiecare an în ianuarie.
Indexarea cu rata inflației de anul trecut se aplică de la 1 ianuarie anul viitor
Potrivit oficialului de la Ministerul Muncii, prima majorare de care vor beneficia pensionarii va fi indexarea de la 1 ianuarie cu 13,8%.
Procentajul de 13,8% reflectă rata inflației din 2022, potrivit datelor oficiale ale INS, comunicate în primul trimestru din 2023.
Formula majorării din ianuarie este cea deja cunoscută de pensionari, rata mediei anuale a inflației la care de adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, spune politicianul PSD.
Amendament UDMR la legea pensiilor, respins de PSD și PNL
Cu toate că ministrul Muncii prezintă formula de indexare ca pe o reușită a coaliției de guvernare, Opoziția contestă aplicarea cu întârziere de peste un an a efectelor negative aduse de inflație asupra puterii de cumpărare a pensionarilor.
UDMR a depus, în acest sens, un amendament la art. 83 din noul proiect de lege, însă amendamentul a fost respins de majoritatea PSD-PNL din Senat.
Senatorii UDMR au argumentat că Institutul Naţional de Statistică (INS) comunică rata inflației în luna martie a anului în curs, deci majorarea pensiilor poate fi făcută din luna aprilie, fără a aștepta luna ianuarie a anului viitor.
Ce spune textul legii pensiilor:
Art. 83 (3): "Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică".
Ce amendament a propus UDMR, dar a fost respins:
"La articolul 83 alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 83 (3) Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna aprilie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică".