Minuni din Maramureș: Cum ajungi la Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei

Minuni din Maramureș: Iată cum poți ajungi la Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei

În inima Maramureșului, ascunsă între culmile Munților Rodnei, se află una dintre cele mai spectaculoase comori naturale ale României: Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei. Această zonă fascinantă, protejată prin lege, îmbină frumusețea sălbatică a peisajului montan cu misterul formelor carstice modelate în decursul mileniilor.

Unde se află această minune a naturii din Maramureș

Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei este o rezervație naturală de tip mixt, recunoscută ca arie protejată de interes național, conform categoriei a IV-a IUCN.

Aceasta este situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al comunei Săcel, la granița cu județul Bistrița-Năsăud.

Mai exact, aria naturală se întinde pe versantul sudic al Muntelui Măgura, în extremitatea sud-estică a județului Maramureș, în partea estică a satului Săcel. Este un loc în care frumusețea sălbatică a Munților Rodnei se împletește cu liniștea profundă a naturii neatinse.

Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei - Maramureș

Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei - Maramureș

(sursa foto: Captura Youtube)

Citește și: 5 lucruri mai puțin cunoscute despre Târgu Lăpuș, localitatea din Maramureș care te va surprinde

Arie protejată

Declarată arie protejată în 1977 și reconfirmată prin Legea Nr. 5 din 2000, zona se întinde pe o suprafață de 100 de hectare și este inclusă în Parcul Național Munții Rodnei. Rezervația este caracterizată de o diversitate impresionantă de forme de relief: doline, văi adânci, canioane spectaculoase, pereți stâncoși abrupți și, desigur, peșteri fascinante.

Intrarea în Peștera Izvorul Albastru al Izei este cu adevărat spectaculoasă.

Apele pârâului Măgurii pătrund în subteranul muntelui printr-un canion îngust, formând mici cascade în timp ce se strecoară printre stâncării, un exemplu impresionant de fenomene carstice dezvoltate în calcare eocene din perioada paleogenului mijlociu.

Citește și: Cât costă o mini-vacanță în Maramureș de 1 mai 2025?

Originea numelui și farmecul izbucului

Numele acestei arii protejate vine de la nuanța unică a izvorului carstic – o combinație de verde și albastru care pare ireală în lumina soarelui.

Acest izbuc nu este doar o curiozitate vizuală, ci și unul dintre izvoarele principale care alimentează râul Iza, un simbol al regiunii Maramureș.

Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei - Maramureș

Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei - Maramureș

(sursa foto: Primaria Leorforna)

Cum poți ajunge acolo

Accesul către Peștera și Izbucul Izvorul Albastru al Izei se face din satul Săcel, ultima localitate din Maramureș înainte de a trece în județul Bistrița-Năsăud. Din centrul satului, traseele nemarcate, dar cunoscute de localnici, urcă spre Muntele Măgura.

Este recomandat să te aventurezi însoțit de un ghid local sau cel puțin cu informații detaliate despre zonă, întrucât peisajul poate fi sălbatic și dificil de navigat.


Autor

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.

Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.

În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.

Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.

Îți Recomandăm Și...