Miron Cozma, audiat la Parchetul instantei supreme in dosarul Mineriadei

Miron Cozma a ajuns vineri dimineata la Parchetul instantei supreme pentru a fi audiat in dosarul Mineriadei, in care este urmarit penal pentru infractiuni contra umanitatii.

Editor: Alexandra Chiric vineri 13 ianuarie 2017 , 11:19

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a spus, inainte de a se intalni cu procurorii, ca in dosarul Mineriadei el este victima la CEDO si inculpat in Romania.

"Daca tot s-a declansat acest dosar, iunie '90, s-o iau in ordine, din respect pentru prietenii si colegii mei as putea spune chiar de suferinta, Doru Maries- 2007, Marin Stoica- 2008 si Miron Cozma- 2010, noi trei la CEDO, toate cele

trei dosare reunite, eu avand dosarul pentru dumneavoastra, ca l-am prezentat, la B1 TV in studio, la Romania TV in studio, dosarul 6444/2010, eu, Miron Cozma, sunt victima la CEDO si, se pare, inculpat aici, E de rasul lumii", a spus Cozma la intrarea in sediul Parchetului.

El a adaugat ca nu ii e teama de procuratura, ci se teme doar de Dumnezeu.

In acelasi dosar a fost audiat, joi, ca martor, Andrei Plesu, fost ministru al Culturii in iunie 1990.

Tot joi, procurorii militari din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie l-au audiat si pe omul de afaceri Adrian Sarbu, fost sef de cabinet si consilier al primului-ministru in iunie 1990, care este acuzat in dosarul Mineriadei

de infractiuni contra umanitatii. ore.

In dosar a fost audiat, miercuri, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, in calitate de inculpat.

Procurorii militari vor chema la audieri toate persoanele puse sub acuzare in acest dosar, dupa ce in urma cu trei saptamani a fost pusa in miscare actiunea penala in aceasta cauza, potrivit unor surse judiciare.

Procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, declara, in 29 decembrie 2016, ca dosarul Mineriadei este in faza finala, solutia urmand sa fie data in primele luni ale anului 2017, dupa ce vor fi administrate probele ramase si vor fi verificate apararile.

In dosarul Mineriadei, procurorii militari din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie au dispus, in 23 decembrie 2016, punerea in miscare a actiunii penale, pentru infractiuni contra umanitatii, fata de Ion Iliescu, la data faptelor presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si presedinte al Romaniei, Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Magureanu, fost director al Serviciului Roman de Informatii, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepresedinte al Frontului Salvarii Nationale si Mugurel Cristian Florescu, general in rezerva, fost adjunct al procurorului general al Romaniei si sef al Directiei Procuraturilor Militare.

Sursa: News.ro

 

 


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si