Misterul morţii Biancăi, fata din Huşi găsită fără suflare în prima zi de şcoală! Legătura cu cazul din Caracal
Moartea Biancăi Hîncu, adolescenta de numai 17 ani dată dispărută la începutul lunii august 2018 şi găsită moartă în 10 septembrie, în prima zi de scoală, rămâne în continuare un mister.

In articol:
Pe fondul tragediei din Caracal, unde două adolescente au fost răpite şi ucise de Gheorghe Dincă, huşenii și-au amintit de cazul Biancăi Hîncu.
Dosarul morţii fetei de 17 ani este departe de o finalizare, mai ales că expertiza medico-legală nefiind nu a fost finalizată nici după 12 luni de la deces.
Prietenii Biancăi sunt revoltaţi şi spun că, dacă tânăra ar fi avut şi ea un unchi aşa cum a avut Alexandra Măceşanu, care să facă "presiuni pentru cercetări, pentru dreptate", poate s-ar fi aflat până acum dacă fata din Huşi şi-a pus capăt zilelor sau dacă a fost omorâtă.
Citeste si: Misterele din labirintul minții bolnave a lui Gheorghe Dincă
"Măi, mai ştie cineva ceva de Bianca Hîncu? E moartă, ştiu, dar cauze, vinovaţi? Vedeţi ce înseamnă dacă Bianca de la Huşi nu a fost nepoata cuiva, cum a fost Alexandra de la Caracal, care să facă presiuni la autorităţi, la procurori, pentru adevăr şi dreptate? Au găsit-o moartă,(...) lumea a plâns şi cazul s-a terminat. Vinovaţi nu există.
(...) Dacã avea şi ea, săraca fată, un unchi cum a avut Alexandra Măceşanu, care nu s-a lăsat deloc şi a ajuns la TV cu cazul, poate că acum ştiam şi noi, proştii de rând, dacă a fost “ajutatã” să moarã şi de cine. Domnul doctor legist a uitat de cazul ei. Dacă avea şi ea pe cineva, care să bată la toate uşile, să vedeţi cum cazul era rezolvat. O concluzie: în România, dacă eşti mai mic şi nu ai niciun unchi, ia-ţi adio. N-ai şansă", spune Andreea, prietena Biancăi.
Cauza morţii Biancăi Hîncu este necunoscută
IPJ Vaslui a anunţat, în cursul zilei de ieri, că dosarul morţii Biancăi Hîncu este în lucru, dar nefinalizat.
"Dosarul este în lucru, dar nu este finalizat. Se asteaptã expertiza medico-legalã, pentru a se putea finaliza dosarul", au declarat pentru vremeanoua.ro reprezentanţii IJP Vaslui.

