Moarte cumplită la doar 24 de ani! Silviu și-a dat ultima suflare pe un pat de spital, în urma unui grav accident rutier

Tânărul de 24 de ani conducea dinspre Pașcani spre Roman atunci când s-a petrecut tragedia. O manevră greșită i-a adus sfârșitul.

Silviu Mărginică a pierit în urma unui grav accident rutier, după ce mașina pe care o conducea a intrat pe contrasens și s-a lovit în plin de un alt autoturism, care circula regulamentar. Tânărul a intrat în depășire, fără să țină cont de indicatorul care anunța că o astfel de manevră era interzisă.

Citește și: VIDEO 11 români, dintre care 9 copii, rătăciți pe timp de noapte în Munții Rodnei. Cum s-a încheiat misiunea de salvarea a salvamontiștilor

O manevră greșită a adus sfârșitul tânărului de 24 de ani

În urma impactului care a avut loc pe raza localității Stolniceni-Prăjescu, în Iași, atât Silviu cât și celălalt șofer au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Silviu a fost transportat la spital, dar s-a stins după câteva ore, în urma rănilor grave.

„La data de 16 august a.c.,

în jurul orei 21:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Stolniceni-Prăjescu, județul Iași. Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sensul opus, condus de un șofer de 22 de ani, din județul Botoșani.
În urma impactului, ambii conducători auto au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, tânărul de 24 de ani a decedat. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier”
, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Trupul tânărului șofer a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iași pentru necropsie. Medicii legiști o să stabilească cu exactitate cauza decesului.

Moartea lui Silviu a provocat un șoc printre cunoscuți și apropiați. Mai multe mesaje de adio au fost postate în mediul online. Cunoscuții spun că era pasionat de mașini și un șofer responsabil. Familia se pregătește să îl conducă pe ultimul drum.

Citește și: Un tată din Bistrița-Năsăud și-a omorât copilul de doar doi ani din greșeală. Cum a fost posibil una ca asta, chiar în curtea casei


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri