Moarte fulgerătoare în Timiș! O femeie a pierit după ce un zid s-a prăbușit peste ea
Incidentul a avut loc vineri seara, în localitatea Alioș din Timis, unde un zid s-a prăbușit peste bătrâna de 79 de ani.
După ce s-a dat alarma, „ pompierii din cadrul Punctului de Lucru Pişchia intervin pentru degajarea unei persoane surprinse sub dărâmaturi (zid prăbuşit) în localitatea Alioş”, a transmis ISU Timiş.
Medicii care au ajuns la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul bătrânei, după ce zidul s-a prăbușit peste ea.
Se pare că peretele care s-a prăbușit făcea parte din gospodărie, dar până în acest moment nu se știe concret cum s-a produs incidentul.
„Din primele verificări a reieşit faptul că un zid din cărămidă, aparţinând unei anexe, s-a prăbuşit peste o femeie în vârstă de 79 de ani. Din nefericire, echipajele medicale prezente la faţa locului au constatat decesul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum şi pentru dispunerea
Citește și: VIDEO O cisternă cu gaz a explodat, după ce s-a răsturnat pe autostradă. 4 morți și 17 răniți grav, în Chile