Moarte suspectă la Iași. Un băiat de 15 ani a pierit la spital după ce ar fi fost lovit cu pumnul de un coleg

Un băiat de 15 ani a pierit la spital după ce a primit un pumn

(Sursa foto: Facebook)

Un băiat în vârstă de 15 ani din Iași a murit la scurt timp după ce a fost adus la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) de la Spitalul pentru copii "Sfânta Maria" din minicipiu. Tânărul, cunoscut cu afecțiuni medicale, ar fi fost agresat fizic de un coleg.

Potrivit poliției ieșene, băiatul în vârstă de 15 ani din Iași a murit la scurt timp după ce a fost adus la UPU, ca urmare a unei agresiuni fizice.

Citește și: Doi minori de 15 ani, găsiţi morţi pe un câmp de lângă Tulcea. Cine este Alexandra Maria, una dintre victime

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani au fost sesizați de o femeie, din comuna Trifești, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 15 ani, cunoscut cu afecțiuni medicale, ar fi fost agresat fizic.

"Tânărul a fost transportat la spital, ulterior fiind declarat decesul acestuia. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal, pentru stabilirea întregii situații de fapt", a precizat Inspectoratul Județean de Poliție Iași. 

Tragedie în județul Iași

Băiatul de 15 ani a murit în unitatea de primiri urgențe din cadrul Spitalului Sf.

Maria din Iași.

"În legătură cu pacientul decedat: fiind un caz medico-legal cu anchetă în desfășurare nu putem oferi informaţii despre pacient. Precizăm doar ca pacientul a decedat în UPU”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Sf. Maria Iaşi, dr. Cătălina Ionescu, citat de BZI.ro.

Conform sursei citate, adolescentul în vârstă de 15 ani ar fi murit după ce a primit un pumn de la un amic.

Tânărul ar fi avut o afecțiune medicală, iar orice lovitură îi era fatală.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri