O tânără în vârstă de 29 de ani din Satu Mare a avut o moarte tragică într-un parc de distracţii din Potsdam, Germania. Este vorba de un accident de muncă, pe care autorităţile îl anchetează acum pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.
Moartea tragică a avut loc duminică după amiază, într-un parc de distracţii, deschis în urmă cu două zile. Românca muncea acolo, iar la un moment dat, după ce un coleg a pornit cursa caruselului a fost aruncată aproximativ şase metri prin acesta, murind pe loc. Se pare că tânăra nu a ştiut ce face colegul ei.
Oamenii prezenţi la faţa locului au cerut ajutor, însă medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
A fost aruncată la 6 metri
În urma accidentului grav, întreg parcul a fost închis pentru verificări.
Citeste si: Doliu în lumea muzicii: Un celebru cântăreț a murit într-un accident îngrozitor
Recent, o tragedie a avut loc şi în Italia, acolo unde o româncă în vârstă de 60 de ani a fost găsită moartă. Nu a mai ajuns la locul de muncă, iar vecinii acesteia s-au alertat.
Pompierii şi carabinieri au fost nevoiţi să spargă uşa locuinţei pentru a reuşi să intre în casă româncei. Aceştia au descoperit trupul femeii fară viaţă, dar care nu prezenta urme de violenţe.Citeste si: Scene incredibile. Un bărbat s-a stropit cu lichid inflamabil la sediul Parlamentului britanic