Model de cerere pentru motivarea absenţelor/ Cerere motivare absențe. Se întâmplă ca uneori elevii să nu poată merge la școală din motive personale sau medicale. În aceste cazuri, părintele sau tutorele elevului trebuie să completeze o cerere pentru motivarea absențelor. Iată cum trebuie să procedezi dacă dorești motivarea absențelor!

cerere motivare absențe

Model de cerere pentru motivarea absențelor de la școală.

Regulamentul și procedura pentru motivarea absențelor

Legislația referitoare la absențele elevilor se regăsește în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățămant preuniversitar (ROFUIP).

„Art 102 (5) în limita a 20 de ore de curs pe semestru, absențele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui, tutorelui sau sustinatorului legal al elevului sau ale elevului major, adresate învățătorului/institutorului/profesorului pentru învățământul primar/profesorului diriginte al clasei, avizate în prealabil de directorul unității. 

Art 102 (6) Actele pe baza cărora se face motivarea absențelor se prezintă în termen de șapte zile de la reluarea activității elevului și sunt păstrate de către învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul primar/ profesorul diriginte, pe tot parcursul anului școlar”, citează portalînvățământ.ro.

Citeste si: Tot ce trebuie să ştii despre compensarea facturilor la electricitate

În cadrul articolului 102, alin.

7 prevede că nerespectarea perioadei de depunere a cererilor atrage după sine declararea absențelor ca fiind nemotivate.

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

motivare absențe

Ce trebuie să facă un părinte sau un tutore dacă dorește motivarea absențelor pentru elev?

Procedura de motivare a absențelor

În primă fază părintele scrie o cerere prin care solicită motivarea absențelor realizate de către elevul în cauză. Cererea trebuie să cuprindă motivul absentării: motive personale sau familiale sau motive medicale care trebuie dovedite cu acte și documente în acest sens.

Citeste si: Când se încheie anul şcolar 2022? Începând cu această dată, elevii intră în vacanţa de vară

Părintele trebuie să depună cererea către învățător sau dirigente în funcție de caz în maxim șapte zile după ce elevul și-a reluat activitatea școlară. Urmează ca cererea să fie avizată de către director sau director adjunct, iar nerespectarea termenului de depunere poate atrage după sine nemotivarea absențelor.

În cadrul unui semestru absentarea din motive personale sau familiale poate fi de maxim 20 de ore pe semestru. 

Acte medicale necesare pentru motivarea absențelor: 

  • adeverință medicală de la medicul de familie, avizată ulterior de medicul instiruției de învățământ
  • adeverință medicală de la medicul școlii
  • adeverință sau certificat medical eliberat de o unitate sanitară, în cazul în care elevul a fost internat în spital și avizat de medicul instituției de învățământ.

Actele medicale trebuie vizate de către medicul instituției de învățământ înainte de a fi prezentate învățătorului sau profesorului diriginte.

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro

Dacă motivul absentării are la bază participarea elevului la competiții sportive locale, naționale sau internaționale atunci cluburile, instituțiile sportive trebuie să transmită către directorul școlii o solicitare scrisă pentrumotivarea absențelor elevilor care absentează.

În astfel de situații, directorii școlari pot aproba cererile cu condiția ca elevul care a absentat să recupereze materia din ziua sau perioada respectivă.

Citeste si: Ce este un registru al spațiilor verzi și ce informații trebuie să conțină

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si