Modul șocant în care și-a pierdut viața un bărbat din Tecuci. Descărca pâine când s-a produs nenorocirea
Un bărbat de 55 ani din Tecuci a fost accidentat în timp ce încerca să descarce pâine dintr-un autovehicul, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.
"Din primele verificări efectuate de poliţiştii sosiţi la faţa locului a reieşit că un tânăr de 20 ani, din localitate, a condus autoturismul pe strada respectivă şi a acroşat un bărbat de 55 ani care intenţiona să descarce pâine dintr-un autovehicul oprit oblic, pe partea carosabilă, cu spatele către axul drumului. În urma impactului, bărbatul a decedat", se mai arată în comunicatul de presă.
Modul șocant în care și-a pierdut viața un bărbat din Tecuci
Conducătorul auto a fost testat alcooscop, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.