Momente de coșmar la aeroportul din Atlanta. Arma unui pasager s-a descărcat accidental
Oamenii care se aflau în Aeroportul Internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta, sâmbătă, au trăit clipe de coșmar după ce arma unui pasager s-a descărcat accidental. Acest incident a dus şi la întârzierea unor zboruri pentru scurt timp.
Incidentul care a produs panică pe aeroportul din Atlanta a avut loc la ora locală 13.30, la un punct de control.
Citeste si: VIDEO- Deținutul extrem de periculos din Dolj, prins după 3 zile
Arma s-a descărcat în mod accidental
În interiorul bagajului unui pasager a fost descoperită la trecerea prin aparatul de scanare “un obiect interzis”, a precizat Robert Spinden, conducător al biroului regional pentru siguranăa în transport. Persoana în cauză a fost oprită pentru efectuarea unui control în plus.
Citeste si: VIDEO- Răzbunare cu arme la măcelărie. Agresorul a fost prins
Individul căruia îi aparţine arma care s-a descărcat este Kenny Wells, un bărbat în vârstă de 42 de ani.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.