NATO este pregătită să sprijine Ucraina pentru anii următori, în războiul împotriva Rusiei, a declarat joi secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg, potrivit BBC.
„Trebuie să fim pregătiți pe termen lung”
El a adăugat că „există, cu siguranță, posibilitatea ca acest război să se prelungească și să dureze luni sau chiar ani”.
Țările NATO, alături de alte țări care nu fac parte din alianță, s-au întâlnit la baza militară americană Ramstein, din Germania, la începutul acestei săptămâni, pentru a discuta despre modul în care pot sprijini apărarea și securitatea Ucrainei.
Jens Stoltenberg a spus că aliații Ucrainei se pregătesc să îi furnizeze armament la standarde NATO.
„A liaţii NATO se pregătesc să ofere sprijin pe o perioadă lungă de timp şi de asemenea să ajute Ucraina să facă trecerea de la echipamentele militare vechi din epoca sovietică la arme şi sisteme mai moderne conform standardelor NATO, care
Ucraina are mare nevoie de arme grele
Dacă la începutul invaziei ruse ajutorul militar oferit ucrainenilor s-a axat pe armament uşor şi pe rachetele antitanc şi antiaeriene portabile, în contextul noii faze a războiului în care Rusia se concentrează pe partea de est a Ucrainei armata acesteia are tot mai mult nevoie şi de arme grele.
Majoritatea armelor de acest fel transferate Kievului de statele NATO au fost echipamente de concepţie sovietică preluate din stocurilor armatelor est-europene, dar recent mai multe membre ale NATO, în primul rând SUA, au început să ofere Ucrainei şi obuziere, precum şi alte categorii de armament greu.
Citeste si: O tânără din Capitală care era hărțuită de doi bărbați în tramvai a fost ajutată de un tânăr curajos
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a avertizat joi Occidentul să nu „pompeze” arme în Ucraina, sau în alte ţări, precum Georgia sau Republica Moldova.
„ Tendinţa de a pompa arme în Ucraina şi în alte ţări face parte din tipul de acţiuni care ameninţă securitatea continentului şi provoacă instabilitate ”, a spus Peskov.
„ Unii susţin că nu ar trebui să oferim arme grele de teama că am putea provoca ceva şi mai rău.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”