Neglijenta e boala necrutatoare in spitale, iar daca mai aveam vreo indoiala, tragedia petrecuta astazi la Sibiu ne confirma ca bacteriile nu sunt singurul nostru inamic! O tanara de 39 de ani a murit pe holul spitalului judetean, dupa ce a asteptat prea mult sa fie consultata de un medic. Va avertizam ca urmeaza imagini si informatii care va pot afecta emotional.
Cele doua, mama si fiica, au fost pana-n ultima clipa impreuna. Abia se despartisera, cand fata a sunat-o speriata.
In 10 minute, amandoua ajungeau cu taxiul la spitalul judetean. Pe holul unitatii, Maria avea sa inceapa o lupta nu doar cu moartea.
Mama ei sustine ca a incercat de mai multe ori sa ceara ajutorul cadrelor medicale insa in zadar. In tot acest timp, tanara se stingea pe holul unde asteptau sa fie primiti si altii.
Nimeni n-a vazut ca ii e rau... Ingrijorata, femeia a decis sa-si urce din nou fata intr-o masina si sa o duca la Spitalul Militar. Nici aici Maria n-a fost ajutata.
Retrimisa de medicii de la Militar la Judetean, Maria a intrat direct in camera de garda. Prea tarziu insa pentru tanara care s-a stins la doar 39 de ani, in urma unui infarct ale carui efecte erau mai mult decat vizibile.