Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat miercuri seară că cel mai negru scenariu pentru România ar fi ca îmbolnăvirile de Covid-19 să se producă într-un ritm alert și să se ajungă în scurt timp la 10.000 de cazuri, vârful epidemiei poducându-se după mijlocul lunii apilie.
„Și noi avem studiile noastre, preconizările noastre. Ne gândim și la un scenariu 4, ne gândim și la un vârf în a doua jumătate a lunii aprilie, odată cu venirea și ultimului val de cetățeni români care sunt în Spania, precum și a sărbătorilor de Paște”, a spus Nelu Tătaru, care a înaintat o estimare de maximum 10.000 de cazuri în acest „scenariu rău”.
În cazul acestui scenariu, în care sistemul de sănătate ar fi copleșit din cauza ritmului alert de îmbolnăviri, „vom aplica ceea ce vedeți în Italia și Spania”, adică doar cazurile grave, critice vor fi tratate în spitale, cei cu o evoluție ușoară și
Citeste si: Medicul Adina Alberts, gest impresionant pentru românii care au nevoie de îngrijiri medicale
Într-un scenariu optimist, înmulțirea cazurilor s-ar produce într-un ritm lent, iar grupele de risc ar fi mai puțin afectate, păstrându-se adică actuala tendință din România, în care majoritatea persoanelor contaminate au 40-45 de ani.
În Italia, de exemplu, media de vârstă a bolnavilor este mult mai înaintată.