Nelu Tătaru a făcut noi declarații. Fostul ministru al Sănătății a anunțat că în ultima săptămână au murit peste 2000 de români și că țara noastră este pe primul loc în lume la numărul de decese.
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, consilier al premierului Florin Cîţu a declarat, luni seară, că România este pe primul loc în lume la numărul de decese provocate de coronavirus pentru că majoritatea populaţiei refuză singurul glonţ pe care îl avem.
Citeste si: Nelu Tătaru va fi din nou ministrul Sănătății?! Ce a anunțat deputatul PNL
Ce a declarat Nelu Tătaru
„2.347 persoane au murit în ultimele 7 zile. Oboseala şi apăsarea acestui plin val 4 par să ne spulbere şi ultima fărâmă de energie. Se luptă pe toate fronturile, cu toate resursele, cu toată bunăvoinţa”, a scris, luni seară, pe Facebook, Nelu Tătaru.
Citeste si: Criza politică din România, în presa din străinătate
Politicianul a transmis că ne aflăm într-o perioadă foarte grea. Numărul pacienţilor care au nevoie de îngrijiri medicale este mai mare decât capacitatea de tratare a spitalelor.
Citeste si: Nelu Tătaru, avertisment despre valul 4 al pandemiei
„Nu mai suntem goi în faţa bolii, aşa cum eram la începutul anului 2020. Ştim care sunt riscurile… Şi, totuşi, suntem pe primul loc în Europa şi în LUME la numărul de decese…pentru că majoritatea populaţiei refuză singurul glonţ pe care îl avem astăzi în faţa acestui inamic. De ce”, a mai scris consilierul premierului.
Autoritățile au anunțat luni 10.141 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2.546 sunt în Bucureşti. În ultimele 24 de ore, 261 de persoane au decedat.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.