Nelu Tătaru, declarații care aruncă totul în aer: "Ne așteaptă o lună grea, de încercare"

Nelu Tătaru, declarații care aruncă totul în aer: "Ne așteaptă o lună grea, de încercare"

Potrivit Ministrului Sănătății, ne așteaptă o perioadă grea din cauza alegerilor electorale, dar și a deschiderii noului an școlar, în contextul pandemiei de coronavirus.

”Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală.

În momentul în care avem într-o clasă un copil cu infecţie cu SARS-CoV-2, atunci acel copil merge către unitatea spitalicească iar ceilalţi sunt în carantină la domiciliu şi clasa se închide 14 zile. În condiţiile în care avem trei copii în trei clase diferite, aceştia merg către unităţile medicale iar ceilalţi merg în carantină la domiciliu pentru 14 zile şi şcoala se închide”, a precizat Nelu Tătaru.

Citeste si: Economia României a scăzut cu 12,3%, în trimestrul al doilea. Florin Cîţu: "Veştle din economie sunt bune"

Citeste si: Bruce Williamson, fost solist al trupei The Temptations, ucid de COVID-19

Coronavirus 7 septembrie 2020: Câte cazuri noi s-au înregistrat?

Până luni, 7 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 95.897 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

40.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 12.339 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 883 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV- 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri