Nepăsarea e mai cumplită decât bătrâneţea în azilul de stat din Vrancea! Aici bătrânii trăiesc în nişte condiţii deplorabile
Nepăsarea e mai cumplită decât bătrâneţea în azilul de stat din Vrancea, unde, în urmă cu o luna, i-am găsit pe bătrânii de care statul ar fi trebuit să aibă grijă... printre gândaci. Şefii instituţiei în care stau 30 de vârstnici ne-au promis atunci că în două săptămâni viaţă acestor bunici se va schimbă... Până astăzi nu s-au ţinut de cuvânt.
Insectele filmate în urmă cu 3 săptămâni umblă la fel că dată trecută prin saloane, deşi directorul spitalului susţine că de-atunci şi până acum, în azil s-au făcut două dezinsectii. În ciuda măsurilor pe care conducerea spune că le-a luat, gândacii mişună în saloane şi prin băi.
Insectele şi-au făcut cuib în fiecare crăpătura, iar vârstnicii internaţi aici par condamnaţi să-şi ducă ultimele zile, printre ei.
Scuză pregătită nu-i disculpă, însă, pe cei din conducere care în urmă cu două săptămâni promiteau că bătrânii din azil vor fi mutaţi într-un alt corp de clădire, proaspăt renovat. Reabilitarea anunţată întârzie, la fel că rezultatul anchetei anunţate de Direcţia pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială