Nicoleta Enache
Femeia locuia de mulți ani în Italia, la Macerata. Nicoleta și-a găsit sfârșitul în urma unui impact rutier, care a fost urmat de un incendiu.
Tragedia s-a produs pe Șoseaua Națională 16, în localitatea Castelfidardo din provincia Ancona, în apropierea intersecției spre Villa Musone. Impactul devastator a avut loc marți, 11 noiembrie, în jurul orei 15:00, atunci când mașina pe cate o conducea Nicoleta Enache s-a lovit frontal de un alt autoturism.
În urma impactului, mașina șoferiței în vârstă de 56 de ani a luat foc și a ajuns în parapetul de protecție.
Celălalt șofer a încercat să o salveze pe Nicoleta, dar focul a fost mult prea puternic
Salvatorii au reușit să stingă flăcările, dar pentru Nicoleta nu s-a mai putut face nimic. Femeia a fost găsită carbonizată.
Celălalt șofer implicat în accident este un tânăr în vârstă de 19 ani, care a fost rănit. Băiatul nu este în stare gravă și a încercat să o ajute pe femeie, dar focul a cuprins mult prea repede autoturismul ei. Trupul Nicoletei a fost distrus de accident, iar carbonizarea a făcut identificarea dificilă.
Traficul a fost îngreunat până seara în urma impactului, iar trupul neînsuflețit a fost preluat și urmează să fie condus pe ultimul drum.