Noi detalii în cazul celor 18 cadavre găsite carbonizate într-o zonă afectată de incendii, în Grecia. ,,Poziția în care i-am găsit arată că acești oameni au murit îmbrățișați''

În cazul celor 18 oameni care și-au pierdut viața carbonizați, după ce flăcările i-au prins în pădure, au apărut noi detalii cutremurătoare. Poziția în care aceștia se aflau, la momentul în care au fost găsiți, arătau faptul că au încercat să se protejeze unii pe alții de flăcări.

În nord-estul Greciei, incendiile de vegetație fac ravagii de câteva zile. În urmă cu trei zile, într-o zonă îndepărată, au fost găsite 18 cadavre arse.

Potrivit purtătorului de cuvânt, Yiannis Artopios, cadavrele arse au fost găsite aproape de parcul național Dadia. Această regiune, care se învecinează cu Turcia, este un punct frecvent de intrare pentru migranți.

,,Acești oameni au murit îmbrățișați''

Pavlo Pavlidis, medic legist, a oferit declarații în acest sens: 

" Am găsit 18 morți în total, care se aflau pe o distanță de 500 de metri. Toate cadavrele erau carbonizate. Am constatat, de asemenea, că erau și doi copii, între 10 și 15 ani.

Citește și: VIDEO- Harta noilor incendii din Grecia. Cel puțin 20 de morți. "Cel mai mare incendiu de vegetație din istoria UE", în regiunea Alexandroupolis. Evacuări masive lângă Atena

Ceea ce am înțeles de la locul unde i-am găsit este că acești oameni locuiau într-un adăpost pentru animale și, la un moment dat, au văzut incendiul și au încercat să fugă, să scape de foc.

Poziția în care i-am găsit arată că acești oameni au murit îmbrățișați. Și-au dat seama în cele din urmă că se apropie sfârșitul și era ultimul lor efort de a se proteja unii pe alții."

Au existat mai multe încercări de pornire a noi incendii

În Grecia, până la acest moment, 79 de persoane au fost arestate pentru declanșarea unora dintre incendiile care au făcut ravagii în țară. Potrivit Ministrului Protecției Civile, au existat mai multe încercări de pornire a noi focare în zona muntoasă de lângă Atena.

În acea zonă a izbucnit unul dintre cele mai mari incendii, din ultima săptămână, potrivit Digi24.ro

Citește și: VIDEO- Scene apocaliptice în Grecia. Peste 43.000 de hectare sunt acoperite de cenușă


Autor

Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.

Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.

Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.

”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri