Noi detalii în cazul morții tânărului din Cluj. Voia să mai bifeze o reușită în viață, în momentul în care a fost călcat de tren

Noi detalii în cazul morții tânărului din Cluj. Voia să mai bifeze o reușită în viață, în momentul în care a fost călcat de tren

(Sursa foto: observatornews.ro. )

Tânărul de 21 de ani ar fi avut căștile în urechi și se pare că volumul era destul de tare, dat fiind faptul că nu a auzit când a fost somat acustic.

Tânărul a fost spulberat de tren în apropierea de Cluj-Napoca, în timp ce traversa calea ferată printr-un loc nepermis.

După producerea tragediei, anchetatorii, care încă au în curs o anchetă, spun că datele obținute până la acest moment nu arată o sinucidere, ci mai degrabă o traversare iresponsabilă soldată, din nefericire, cu moartea.

Citește și: Un tânăr de 21 de ani a murit călcat de tren, după ce s-a întins pe calea ferată

Tânărul voia să devină șofer

Mai ales că, spune mecanicul locomotivei, tânărul a fost somat acustic în repetate rânduri, dar nu a schițat nici măcar un gest.

Omul spune că tânărul părea că nici nu aude semnalele sonore pe care i le-a dat. Lucru care pare valid, având în vedere că lângă trupul neînsuflețit al tânărului s-a găsit și o pereche de căști, ceea ce poate însemna că băiatul asculta muzică tare și nu a auzit trenul și nici nu s-a asigurat.

Citește și: VIDEO O femeie a murit după ce a fost călcată de tren în Oradea. Propriul cumnat a ținut-o cu forța pe șine până în momentul impactului

Însă, un lucru e cert! În momentul tragediei, clujeanul se îndrepta spre stația de autobuz și avea la el un dosar cu acte. Oamenii legii au descoperit că victima mergea să se înscrie pentru a obține permisul auto.

Din păcate, însă, în drumul spre autobuzul care-l ducea la înscrieri, tânărul a murit călcat de tren într-o zonă unde garniturile circulă cu mare viteză acum, după ce s-au schimbat liniile de cale ferată. Astfel că mencanicul de locomotivă nu a putut evita impactul.


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri