Noi restricții în România. Unul dintre subiectele abordate de premierul Florin Cîţu în teleconferința din weekend cu prefecții a fost organizarea nunţilor în localităţile în care numărul de infectări cu noul coronavirus este în creștere.
Noi restricții urmează să fie adoptate cel mai probabil joi în ședința Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), în contextul în care valul 4 al pandemiei devine tot mai virulent, iar specialiștii se așteaptă la o explozie de noi cazuri după începerea școlii și revenirea din vacanțele de vară.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) ar urma să discute, săptămâna aceasta, posibilitatea impunerii prezentării certificatului verde pentru participarea la nunţi, botezuri, concerte şi evenimente sportive, potrivit surselor citate de cotidianul Adevărul.
Accesul la sălile de sport, doar cu certificat verde
În atenția autorităților medicale se află și măsura prin care accesul în sălile de sport se va face doar pe baza dovezii de vaccinare sau trecere prin boală.
Certificatul verde digital este dovada că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecţiei cu SARS-CoV-2 sau că s-a vindecat de COVID.
Propunerile vin în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19 şi în urma avertismentului specialiştilor privind gradul de contagiozitate al tulpinei Delta.
Mesajul premierului Florin Cîțu despre noile restricții
Premierul Florin Cîţu caută soluții pentru cei ce şi-au stabilit nunta pentru acest sfârşit de an
Unul dintre subiectele abordate de premierul Florin Cîţu în teleconferința din weekend cu prefecții a fost organizarea nunţilor în localităţile în care numărul de infectări cu noul coronavirus este în creștere.
Astfel, în cazul unei localităţi unde rata de infectare depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori, Florin Cîţu mizează pe organizarea nunţilor doar cu certificat digital Covid. Soluţia este pentru a-i ajuta pe cei care au pus la cale un astfel de eveniment şi nu mai au cum să-şi amâne nunta de pe o săptămână pe alta.
Citeste si: Șapte localități au intrat în carantină după sezonul nunților
Primul județ din România în scenariul galben
Judeţul Satu Mare a intrat de luni în scenariul galben al pandemiei de coronavirus, având o incidenţă a infectărilor, cumulate la 14 zile, de 2,53 cazuri la mia de locuitori.
Tot mai multe regiuni din țară se apropie de pragul critic de infectări cu 3 la mia de locuitori, iar specialiștii spun că e o chestiune de săptămâni până când unele județe vor trece și de pragul
Alte 46 de decese asociate COVID, presiune mare pe ATI
În intervalul 12.09.2021 (10:00) – 13.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 46 de decese (28 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș și Vaslui.
Dintre cele 46 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 la categoria de vârstă peste 80 ani.
41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Citeste si: Șapte localități au intrat în carantină după sezonul nunților
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.288. Dintre acestea, 633 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 162 sunt minori, 152 fiind internați în secții și 10 la ATI.
Citeste si: Câte persoane s-au vaccinat în ultimele ore? Anunțul oficial
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.