Legendarul telefon Nokia 3310, reinventat, lansat oficial in luna februarie la Barcelona, se lanseaza astazi si pe piata din Romania. Pe langa celebrul model, romanii vor putea cumpara si Nokia 3, Nokia 5 si Nokia 6.
Nokia 5 va fi comercializat la pretul de 949 lei, Nokia 3 la 699 RON si Nokia 3310 va avea pretul de 259 RON, noteaza Business Magazin.
Noul Nokia 3310 este tot un telefon simplu, lipsit de complexitatea ecosistemelor care insotesc smartphone-urile din ziua de azi. Spre deosebire de modelul original, noua versiune este mai mica, mai usoara si mai colorata.
Cu un ecran QVGA de 2,4 inch, o camera foto de 2 MP si un slot pentru carduri de memorie, noul Nokia 3310 se afla in alta liga fata de device-urile actuale.
Noua versiune masoara 115 x 51 x 12.8 mm si are 79,6 grame, ceea ce-l face semnificativ mai usor decat originalul care cantarea 133 de grame. O alta deosebire fata de telefonul lansat in 2000 este suportul dual SIM.