Noul concurent, a reușit deja să stârnească interesul fetelor, dar să-i enerveze pe băieți. El s-a arătat interesat de Bianca și Nicoleta, ambele fiind într-o relație.
După ce Larisa și Ionuț au pus punct relației, un nou concurent face senzație în ”Casa Iubirii”.
Noul concurent a trecut printr-un divorț și vrea să-și găsească jumătatea
Noul concurent le-a trimis scrisori Biancăi și Nicoletei, iar Adrian și Sorin nu au văzut cu ochi buni acest lucru.
”Din primul moment în care te-am văzut, am simțit că ai acel ceva care pe mine mă fascinează la o femeie și anume inteligența. Ador felul în care te exprimi și ești stăpână pe situație, apreciez enorm că ești o femeie cerebrală și ambițioasă, ceea ce denotă că îți dorești o familie la un moment dat”, este
Rivalitatea atinge cote maxime în ”Casa Iubirii”
”Dacă aș fi știut că există Rapunzel în viața reală, cu siguranță aș fi căutat-o mai aprig, felicitări părinților pentru educația dată, felicitări și ție pentru gingășia și puritatea pe care le ai nativ și pentru sufletul frumos care se găsește tot mai rar”, este
mesajul primit de Nicoleta.”Motivul pentru care am venit aici la emisiune este să-mi găsesc, sper, jumătatea, pentru că eu am fost căsătorit până anul trecut. De un an de zile sunt divorțat”, a spus Andrei.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.