„Nu luau măsuri, nu luau nimic”. Tatăl Mihaelei, tânăra ucisă de propriul soț în Teleorman, amendat pentru că a sunat de prea multe ori la 112

Mihaela, o tânără mamă, a fost ucisă de soțul ei

(Sursa foto: Captură Video Observator)

Părinții Mihaelei spun că, în ciuda apelurilor la 112, poliția nu i-a făcut nimic celui care le-a omorât fiica. Mai mult, tatăl femeii ucise a fost amendat pentru că a sunat de prea multe ori la numărul de urgență.

Mihaela a avut un destin de-a dreptul tragic. Tânăra mamă a fost ucisă de propriul soț, de față fiind și fiul cel mic al celor doi.

Tânăra mamă și soțul ei nu mai locuiau împreună, Mihaela mutându-se în urmă cu două luni în casa părinților ei din Beciu, județul Teleorman.

Citește și: Ea este Mihaela, tânăra ucisă brutal de soț în Teleorman. Bărbatul spunea, în trecut, că femeia și-ar fi abandonat copiii și că avea „zece bărbați”

Soțul nu a respectat ordinul de protecție

Femeia nu a avut o viață bună cu soțul ei. Individul nu a respectat ordinul de protecție pe care femeia îl avea. Totuși, autoritățile nu au intervenit.

Potrivit observatornews, mama Mihaelei a spus că fiica sa era bătută și alungată de fostul soț. „Suna mereu la poliție, nu luau măsuri”, a completat femeia.

Nu au fost luate măsuri împotriva bărbatului

Tatăl Mihaelei a sunat în mai multe rânduri la 112 pentru faptul că soțul Mihaelei era agresiv. „Se apropia, a venit cu injurii, mă înjura pe mine și încerca tot felul de scandaluri. Și sunam la poliție, la 112 și nu luau măsuri, nu luau nimic”. Bărbatul a povestit apoi că i s-a spus că, dacă sună mereu la 112, va primi o sancțiune.

Citește și: Ministrul Justiției cere închisoarea pe viață pentru femicid, după tragedia din Teleorman

Și a primit două amenzi de-a lungul unei luni. De asemenea, a mai fost sancționat pentru că a aruncat cu pietre în mașina celui care i-a ucis fiica. Pe de altă parte, soțul Mihaelei nu a primit nicio sancțiune pentru că nu a respectat ordinul de protecție.

Mihaela, găsită de o vecină într-o baltă de sânge

O vecină a văzut cum băiețelul își striga mama. „Am auzit țipând. Când am ieșit la poartă, ea efectiv era aici căzută, în balta de sânge. Copilașul era lângă ea, plângea: <mama, mama>”, a explicat femeia, conform sursei menționate anterior.

Sursa foto: Captură Video Observator.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri