Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a informat marți că a crescut de aproape trei ori numărul românilor proveniți din diaspora și care ajung zilnic în București.
„Dacă până acum două-trei săptămâni veneau spre Bucureşti şi intrau în Capitală circa o sută- o sută şi ceva de persoane, acum sunt zile în care vin şi peste 300 de persoane. E adevărat că a început să se facă această selecţie: cei care sunt cu buletin de Bucureşti sau Ilfov rămân în Capitală în locaţiile noastre. Restul merg către judeţele unde au domiciliul şi le asigurăm transportul”, a spus Firea, pe Facebook.
Citeste si: Ce se întâmplă cu stocurile de alimente din marile rețele comerciale
Ea a dat asigurări că vor fi puse la dispoziție spații suficiente pentru românii care se întorc în țară, adăugând că există 14 locații de carantină, avizate de către DSP.
Potrivit primarului general, mulți dintre cei aflați în carantină respectă regulile de carantinare.
Cu toate acestea, Gabriela Firea a declarat că au existat cazuri în care mobilierul a fost distrus, iar polițiștii, asistenții sociali și cadrele medicale au fost jignite.
Citeste si: Tichete de masă pentru angajații în șomaj tehnic. Anunțul a fost făcut astăzi
Ea a reamintit că PMB a cazat peste 400 de cadre medicale de la spitalele Victor Babeş, Matei Balş şi Colentina, în trei hoteluri, dintre care două au fost închiriate de ASSMB, iar unul a fost oferit gratuit.
Totodată, municipalitatea asigură 900 de locuri de cazare pentru persoanele fără adăpost, precum şi 100 de locuri pentru victimele violenţei domestice.