Nuntă de coșmar în Italia. Artificiile de pe tort au cauzat un incendiu și l-au băgat pe mire în spital
Incidentul s-a petrecut la o nuntă care avea loc în localitatea Ariano Irpino, în provincia Avellino din Italia.
Totul a plecat de la artificiile de pe tort, care au provocat un incendiu de proporții. În câteva minute încăperea în care se aflau mirii și aproximativ 200 de invitați a fost cuprinsă de flăcări.
Oamenii au intrat în panică și au fugit spre ieșirea din sală. Flăcările s-au extins extrem de repede pentru că scânteile provocate de artificii au ajuns la perdelele din încpăere și la tavanul fals.
La fața locului au ajuns de urgență polițiștii, pompierii și mai multe ambulanțe. Toți invitații au reușit să iasă în siguranță din hotel, dar mirele a avut cel mai mult de suferit, fiind cel mai aproape de artificii.
Mireasa nu a fost rănită, iar alți invitați au fost evaluați de ambulanțele care au ajuns la hotel.
Pentru pompieri a urmat o intervenție dificilă, iar pagubele lăsate în urmă de incendiu sunt semnificative.
Autoritățile fac cercetări în acest caz.