O altă țară lucrează pentru vaccinul anti-COVID
Turcia este țara care vine cu propria variantă de vaccin anti-COVID, pe care l-a numit Erucov-Vac. Specialiștii turci speră să fie gata "cel târziu în aprilie", a anunțat președintele Recep Erdogan. Vaccinul este dezvoltat de Universitatea Erciyes din Turcia și ar putea fi "pus la dispoziția întregii omeniri".

In articol:
- Președintele Turciei speră ca vaccinul să fie gata până în aprilie, cel târziu
- Primele doze ale vaccinului au fost injectate pe data de 5 noiembrie
Anunțul privind vaccinul turcesc a fost făcut de Erdogan, care susține că specialiștii în medicină și știință se află deja într-o fază avansată de dezvoltare a leacului împotriva virusului SARS-CoV-2.
Președintele Turciei speră ca vaccinul să fie gata până în aprilie, cel târziu
"Am ajuns într-o fază importantă a vaccinului nostru. Preconizăm să-l aducem în stadiu de aplicare, cel târziu în aprilie, şi ne gândim să-l oferim întregii omeniri în condiţii adecvate", a spus preşedintele turc într-un discurs susţinut în faţa grupului parlamentar al partidului său islamist AKP, scrie EFE.
Preşedintele Erdogan a reaminitit că în mesajul său din weekendul trecut, cu prilejul summitului G20, a insistat că studiile pentru elaborarea de vaccinuri împotriva COVID-19 "nu ar trebui sacrificate pentru ambiţii politice şi comerciale, ci ar trebui să fie un patrimoniu al întregii omeniri".
Citeste si: Bilanțul tragic al zilei: 9.739 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore
Citeste si: Klaus Iohannis: Nu există nicio intenție de a intra în "lockdown" după alegeri (VIDEO)
Primele doze ale vaccinului au fost injectate pe data de 5 noiembrie
În mai multe laboratoare din Turcia se desfăşoară studii pentru dezvoltarea unui vaccin anti-COVID-19, însă doar Universitatea Erciyes, din oraşul Kayseri, a ajuns la faza de testare pe pacienţi umani. Astfel, primele doze ale vaccinului turcesc, Erucov-Vac, au fost injectate pe 5 noiembrie unui grup de 44 de voluntari, iar autorităţile locale prevăd ca această primă fază de testare să se încheie în ianuarie anul viitor.
Pe de altă parte, ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a anunţat că Turcia a semnat un contract pentru achiziţionarea a 10 milioane doze de vaccin de la compania chineză Sinovac. El a adăugat că vaccinul chinezesc va fi distribuit, pe termen scurt şi în mod gratuit, persoanelor care fac parte din categoriile de risc.
Sursa: Digi24





