A dispărut fără urmă de zile bune, după ce și-a făcut cont pe o aplicație de dating. Brașoveanca trebuia să ajungă la un interviu în Bruxelles, dar asta nu s-a mai întâmplat.
Clipe grele pentru o familie din Brașov. O femeie în vârstă de 41 de ani a dispărut fără urmă la scurt timp după ce și-a făcut cont pe o aplicație de dating.
De atunci au trecut aproape două săptămâni, timp în care nimeni nu a aflat nimic de ea, fapt ce face ca familia femeii să se gândească la cei mai rău.
A dispărut fără urmă, după ce și-a luat bilet de avion spre Egipt
Concret, pe data de 24 iunie, Sabina le-a spus rudelor sale că va avea un interviu la Bruxelles, iar două zile mai târziu a fost ultimul moment în care femeia de 41 de ani s-a conectat la WhatsApp.
Nu a mai fost găsită nici online, nici a mai dat vreun semn de viață, fapt ce o face pe sora sa ia în calcul varianta ca nu cumva Sabina să fi căzut în plasa traficanților de carne vie.
Și asta are la bază faptul că Sabina nu a mai susținut interviul cu pricina, ba chiar, rudele au aflat că primise 1.000 de euro de la un bărbat, după ce și-a făcut cont pe o aplicație de dating.
Bani cu ajutorul cărora brașoveanca își planificase în secret o călătorie în Egipt, în stațiunea Sharm-el-Sheikh. Concret, femeia dată dispărută de familie își cumpărase printr-o agenție de turism trei bilete de avion: unul pe ruta București-Bruxelles, respectiv Bruxelles-Sharm-el-Sheikh, cu întoarcere pe 28 iunie.
”Ea nu avea loc de muncă de câteva luni, o ajuta sora ei cu bani, iar tatăl ei îi plătea facturile. Am descoperit că a rulat o sumă mare de bani, respectiv în jur de 1.000 de euro, într-un timp scurt. Am găsit și chitanțele pentru biletele de avion pe care le-a cumpărat și care au costat 405 euro. Își făcuse cont pe Tinder de puțin timp.
Doar că la data stabilită nu s-a mai întors, iar familia a apelat la ajutorul oamenilor legii, în speranța că o vor găsi rapid și în viață.
„La data de 25.06.2024 numita Tomescu Sabina Aurelia a plecat de la adresa de domiciliu cu intenția de a se deplasa în Belgia, iar de la acea dată nu a mai luat legătura cu membrii de familie. Femeia are următoarele semnalmente: înaltime:163 cm, greutate: 50 kg, corpolență: slabă, ochi căprui și păr blond de lungime mijlocie”, anunţă Poliţia Română.
„Am 11 ani de experiență în presă, iar de 5 ani sunt corespondent al Știrilor Kanal D, la Brașov. De când fac parte din echipa Kanal D simt că am evoluat foarte mult pentru că aici am avut parte de
libertate de creație totală, nu mi-au fost impuse reguli legate de felul în care ar trebui să îmi fac meseria și am primit ajutor ori de câte ori am avut nevoie.
Am descoperit aproape în fiecare zi locuri și oameni noi, am transmis în direct de la evenimentele importante din zona Brașovului, și nu numai, am descoperit fața urâtă a României, dar am prezentat și poveștile multor români care fac cinste țării noastre.
Se spune că profesia de jurnalist rămâne în sânge, chiar dacă viața unui reporter este imprevizibilă. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, nu există acel program standard de muncă de la 9.00 la 17.00 și mai mereu stăm în gardă și ne mobilizăm rapid atunci când în zonă se întâmplă evenimente neprevăzute. Indiferent de distanță, vreme, obstacole continuăm să transmitem informațiile relevante și corecte către publicul Kanal D”.