O bunică și nepotul ei au dat examenul de BAC împreună! Au fost colegi de școală și de bancă în Italia
Povestea celor doi i-a impresionat pe toți cei care au auzit-o, inclusiv pe profesorii de la școala la care au învățat.
La 57 de ani, Maricica Neagu a dat examenul de bacalaureat în același timp cu Sebastian, nepotul ei în vârstă de 18 ani. Cei doi au ajuns în Italia cu ceva timp în urmă, iar în ultimul an au fost atât colegi de școală, cât și de bancă.
Miercuri, în data de 19 iunie, cei doi au susținut proba scrisă la limba italiană, parte a examenului de bacalaureat.
Citește și: VIDEO Revine trendul bibelourilor! Figurinele de porțelan sunt căutate chiar și de designerii de interior
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Bunica nu a reușit să termine liceul atunci când a fost tânără, așa că acum s-a înscris la cursurile serale, pentru a-și finaliza studiile. Alături de ea, nepotul a urmat aceeași școală, care are profil tehnic.
Pe parcursul anului, cei doi au învățat constant, iar acum Maricica este foarte mândră de reușita lor.
„Am lucrat în mai multe locuri, am fost croitoreasă timp de 8 ani, apoi bonă, operator social în clinici și spitale, a fost o viață obositoare, dar plină de experiențe. Ne-am înscris din întâmplare la Galilei. Mai întâi el, apoi după câteva zile, eu. Am fost foarte fericită. Sebastian a fost întotdeauna pasionat de construcții, de partea tehnică, exact ca mine. Pentru mine, diploma are gustul realizării complete din punct de vedere personal. A trebuit să recuperez timpul pierdut și am reușit cu ajutorul profesorilor foarte bine pregătiți și înțelegători”, a povestit Maricica despre parcursul său profesional, notează Il Mattino .
Sebastian a povestit că în prezent locuiește alături de bunica sa, astfel că s-a bucurat în permanență de sprijinul ei.
„Am petrecut mare parte din timpul nostru cu cartea în mână – dimineața, după-amiaza, seara după cină, chiar și noaptea. Locuiesc împreună cu bunica mea și a fost o experiență unică pentru că ne-am susținut reciproc. Bunica m-a ajutat să depășesc dificultățile școlare. Eu am fost cel care a consolat-o în momentele dificile, dar ea a fost cea care mi-a dat adevăratul curaj”, a spus Sebastian.