VIDEO: O elevă de 15 ani a fost înjunghiată de o colegă, în București

Incident șocant în prima zi de școală. O adolescentă de 15 ani din București a fost înjunghiată de o colegă.

Incidentul s-a petrecut luni, 5 septembrie, într-o școală de pe strada Jiului, din cartierul Bucureștii Noi. Fata de 15 ani a fost înjunghiată de colega sa în picior și a fost dusă la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Agresoarea a fost prinsă

Din primele informații, se pare că motivul din spatele gestului șocant ar fi un băiat. 

Fata de 15 ani a fost transportată la spital și se află în stare bună.

Tânăra care a înjunghiat-o pe adolescentă a fost depistată deja de polițiști și se află în custodia acestora.

Ce au transmis autoritățile

„La data de 05.09.2022, polițiști din cadrul Poliției Capitalei-Secția 5 s-au autosesizat cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan, o minoră, în vârstă de 16 ani, a fost înjunghiată cu un obiect înțepător/tăietor, în zona piciorului, de către o altă minoră, de aceeași vârstă, în timp

ce se aflau pe o stradă din Sectorul 1.

Polițiștii au acordat primul ajutor victimei, iar ulterior aceasta a fost transportată, de un echipaj medical, la o unitate spitalicească, în stare conștientă, cooperantă, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

La scurt timp, a fost identificată și depistată tânăra bănuită de săvârșirea faptei, care se află în custodia poliției.

Polițiștii Secției 5 continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se arată în comunicatul DGPMB.

Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.


Editor web

A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar ulterior a obținut un master în comunicare digitală.

”Sunt o fire curioasă și dornică de a învăța tot timpul lucruri noi. Printre interesele mele se numără călătoriile, cititul și social media. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu și să folosesc cuvintele pentru a transmite mai departe povești oamenilor. De asemenea, îmi place să fiu tot timpul informată, astfel că job-ul de redactor de știri a venit ca o potrivire perfecta”.

Îi place rapiditatea cu care circulă informația în mediul online și adrenalina pe care o oferă o știre de ultimă oră:

”Cred cu tărie că viitorul jurnalismului cuprinde și zona digital”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri