O familie s-a răsturnat cu mașina într-o râpă , apoi s-a oprit într-un copac

O familie s-a răsturnat cu mașina într-o râpă și s-au oprit într-un copac

(Sursa foto: obiectivmedia.ro)

Tragedie într-o familie din Bihor, la Stâna de Vale. Mașina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă după ce a derapat și a rupt un parapet de pe marginea drumului, apoi s-a oprit într-un copac. Primii sosiți la fața locului au fost salvatorii care au asigurat autovehiculul pentru a nu cădea de pe versant. Au reușit să îi scoată pe cei trei din mașină. Un elicopter SMURD a ajuns la fața locului, însă aparatul de zbor s-a întors din drum pentru că cei trei au fost scoși teferi, mașina fiind trasă de un tractor.

Tragedie într-o familie din Bihor, la Stâna de Vale. Mașina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă după ce a derapat și a rupt un parapet de pe marginea drumului, apoi s-a oprit într-un copac.

Citește și: FOTO- Accident grav în Mihălășeni, județul Botoșani: șoferul a fost transportat la spital

Primii sosiți la fața locului au fost salvatorii care au asigurat autovehiculul pentru a nu cădea de pe versant.

Au reușit să îi scoată pe cei trei din mașină. Un elicopter SMURD a ajuns la fața locului, însă aparatul de zbor s-a întors din drum pentru că cei trei au fost scoși teferi, mașina fiind trasă de un tractor.

Citește și: Accident rutier într-o zonă montană din Bihor. Salvatorii au intervenit

Accident grav în Mihălășeni, județul Botoșani: șoferul a fost transportat la spital

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, noaptea trecută, pe raza localității Năstase, comuna Mihălășeni. În eveniment a fost implicat un singur autoturism. 

Citește și: Accident rutier într-o zonă montană din Bihor. Salvatorii au intervenit

Un bărbat a ajuns la spital după un accident rutier produs pe raza localității Năstase, comuna Mihălășești, județul Botoșani.

Șoferul a fost conștient, iar echipajele SAJ l-au transportat imediat la spital.

La fața locului s-au deplasat  pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, dar și o ambulanță aparținând SAJ. Aceștia au găsit autoturismul în afara părții carosabile. Conducătorul auto a ieșit sigur din mașină. Acesta era conștient și cooperant și a fost preluat de echipajul SAJ, fiind transportat la spital.

Citește și:  Momentul în care s-a produs carambolul de pe autostrada M1 din Ungaria. Declarațiile martorilor

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.

Accident feroviar dramatic în Roșiori! A fost activat planul roșu de urgență

Un accident feroviar grav a avut loc luni, 13 martie 2023, la primele ore ale dimineții, în Roșiori, județul Teleorman.

Un tren care transporta mașini a deraiat de pe șine. Pompierii au activat planul roșu de intervenție.

Citește și: VIDEO Imagini de coșmar la o stână din Dolj. Zeci de oi au fost ucise de o haită de șacali

Potrivit primelor informații, cel puțin 13 persoane au fost rănite după ce mecanicul unui tren a frânat pentru a evita ciocnirea cu o garnitură de marfă, care transporta mașini pe ruta Arad-București Nord, care deraiase de pe șine.

 


Autor

Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.

A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.

A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.

Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.

Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri