O fată dată dispărută, găsită în Iași într-un TIR în timp ce întreținea relații intime cu doi bărbați
„Dragoste cu năbădăi”, dar oricât ar suna de hilar, situația este una destul de gravă. O adolescentă de 14 ani, dată dispărută în Vaslui, a fost găsită de polițiști în timp ce întreținea relații intime cu iubitul său și prietenul acestuia. Toți erau într-un TIR aflat într-o parcare din Iași.
Deși sunetele nu erau de ajutor, un paznic a auzit-o pe fată țipând și a sunat astfel la 112.
Minora întreținea relații intime cu doi bărbați
Mai mare le-a fost mirarea polițiștilor când, ajunși la fața locului, au găsit lângă un TIR doi bărbați, iar în cabina autotrenului se afla o femeie. În urma verificărilor, aceștia au aflat că bărbații aveau 19 și 25 de ani, iar unul dintre ei este iubitul femeii din cabină.
Citeste si: Oficial taliban de rang înalt, acuzat de fosta soție că a agresat-o. Acesta neagă acuzațiile
Femeia era, de fapt, o adolescentă, în vârstă de 14 ani, despre care polițiștii au aflat că era dată dispărută în Vaslui.
Cei doi bărbați și adolescenta au consumat băuturi alcoolice, urmând ca mai apoi să întrețină relații intime.
Adolescenta a întreținut relații intime de bunăvoie
„ În noaptea de 30 spre 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri și o tânără întrețin relații sexuale într-o parcare din municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cele trei persoane, respectiv o minoră și doi tineri, de 19 ani și 25 de ani.
Citeste si: De nedescris: Un bărbat droga adolescente și le filma în timp ce întreținea cu ele relații sexuale
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun ”, au precizat reprezentanții Inspectoratul Poliției Județene Iași, potrivit bzi.ro.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”