O fata de 14 ani, cu rujeola in formă severa, a decedat. Adolescenta nu era vaccinata
O fata in varsta de 14 ani, cu rujeola in forma severa, a decedat la Institutul Matei Bals din Capitala, unde fusese transferata de la Spitalul "Marie Curie". Adolescenta nu era vaccinata si avea mai multe boli asociate, a declarat pentru News.ro, directorul Centrului National de Prevenire si Control al Bolilor Transmisibie (CNPCBT), dr Adriana Pistol.
"Copila avea mai multe boli asociate. A fost internata mai intai la Spitalul de copii "Marie Curie" din Capitala. Starea ei era tot mai grava si a fost transferata la Institutul National de Boli Infectioase "Matei Bals" cu rujeola in forma severa", a precizat directorul Adriana Pistol.
Potrivit medicului, fata, care a decedat la sfarsitul saptamanii trecute, nu era vaccinata.
Datele centralizate de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile arata ca pana in 9 decembrie in Romania au fost confirmate 1489 cazuri de rujeola, fiind raportate sase decese.
Sursa: News.ro.