O femeie de 49 de ani a fost atacată în liftul blocului, în București.
Un incident șocant a avut loc sâmbătă, în București, când o femeie în vârstă de 49 de ani a fost atacată chiar în liftul blocului în care locuiește, în Sectorul 2 al Capitalei. Principalul suspect este fostul concubin, un bărbat de 36 de ani. Incidentul a mobilizat echipaje de intervenție, iar victima a ajuns de urgență la spital, unde se află internată.
O femeie a fost înjunghiată de mai multe ori în liftul blocului, în București. Cine este principalul suspect
Atacul s-ar fi produs în interiorul liftului, unde bărbatul ar fi lovit-o pe femeie de mai multe ori cu un obiect ascuțit, posibil un cuțit. Victima ar fi fost rănită în zona picioarelor și a spatelui. Când au ajuns echipajele de intervenție, femeia a fost găsită conștientă și cooperantă. Aceasta a primit îngrijiri și a fost transportată de urgență la spital, unde se află internată în prezent. Între timp, agresorul a fost depistat în cursul zilei de astăzi și urmează să fie condus la audieri la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.
Citește și: VIDEO Scene surprinzătoare pe Masivul Postăvaru! O femeie în fustă, coborâtă de jandarmi de pe pârtie: „Pârtia de schi nu este podium de modă”