O femeie a murit la spital după gravul accident feroviar care a avut loc luni, 16 august, în județul Cluj

Luni, 16 august, un microbuz a fost lovit în plin de un tren în județul Cluj, opt oameni au fost răniți, iar o femeie a decedat la spital. Șoferul microbuzului a fost reținut.

Accidentul s-a produs în jurul orei 12.00, pe un drum comunal  (DC3- Urișor-Dej), la o trecere la nivel cu calea ferată nemarcată, iar microbuzul în care erau opt oameni a fost lovit în plin de un tren care circula de la Baia-Mare la Cluj-Napoca. Accidentul a avut loc în localitatea Urişor, unde un tren a lovit un microbuz în care se aflau mai multe persoane. 

Șoferul microbuzului a fost testat cu etilotestul, rezultatul arătând că nu este beat.

Autoritățile clujene au activat Planul Roșu de Intervenție. Salvatorii intervin cu două autospeciale de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD și patru ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. De asemenea, în zonă a fost trimis și un elicopter SMURD, au anunțat reprezentanții IGSU.

Citeste si: Doi tineri, spulberați pe trecerea de pietoni de un taxi, în municipiul Făgăraș (VIDEO)

"Conducătorul auto în vârstă de 31 de ani, din localitate Dărăbani, judeţul Botoşani, care a condus autovehiculul implicat în accidentul de la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Urişor a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore", a anunţat, luni seară, Poliţia Judeţeană Cluj.

O femeie în vârstă de 40 de ani a murit la spital

Se pare că singurul care a scăpat nevătămat este şoferul, care a fost dus la poliţie pentru a da declaraţii.

Opt dintre răniţi au fost transportaţi la spital, iar o femeie dintre aceștia a încetat din viață deoarece corpul ei a cedat fix la spital, sub ochii medicilor.

Femeia care a decedat la spital avea vârsta de 40 de ani și era din localitatea Dărăbani, judeţul Botoşani.

Citeste si: Un bărbat a murit după ce a căzut din telescaun, în stațiunea Parâng

Microbuzul transporta ilegal mai multe persoane

Poliţiştii au precizat că microbuzul era configurat pentru a transporta 8 pasageri plus şoferul, iar în momentul producerii accidentului, în microbuz se aflau zece persoane. Din totalul persoanelor aflate în microbuz, nouă dintre acestea au fost rănite.

 

 

 

 

 

 

 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri