O femeie din Satu Mare și-a abandonat cei 5 copii și a fugit cu un bărbat cunoscut pe Facebook. Copiii, în pericol de a muri de foame
5 copilași trăiesc o dramă de neimaginat. Micuții au fost abandonați de mama lor pentru un bărbat cunoscut pe Facebook. Ei nu s-au putut întreține singuri, iar starea lor s-a degradat excesiv. Ce decizie au luat judecătorii sătmăreni?
O sătmăreancă din Cidreag, județul Satu Mare, a scăpat cu un avertisment din partea judecătorilor sătmăreni, după ce și-a abandonat cei 5 copii minori și a fugit cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe Facebook. Micuții au riscat să moară de foame, dar au fost salvați de către asistenții sociali.
Copiii au vârste de 14, 12, 11, 10, respectiv 8 ani.
Citește și: Povestea Medeei, fetița româncă de 7 ani care a fost operată pe inimă în Italia. „Zbor sau mor”
Și-a abandonat copiii și a fugit cu un bărbat de pe Facebook
Potrivit PresaSM, femeia ar fi locuit împreună cu cei 5 copii într-un imobil situat pe raza localității Cidreag, în care condițiile de viață erau precare. Minorii erau îngrijiți de mama acestora în limita posibilităților financiare.
Femeia a luat hotărârea de a părăsi imobilul, la un moment dat, pentru a se deplasa în Sibiu, la locuința unui bărbat pe care îl cunoscuse în urmă cu un an pe Facebook. Astfel, ea și-a părăsit cei 5 copii.
Femeia i-a lăsat complet singuri pe micuți, fără sprijin și lipsiți de posibilități, neputând să se întrețină singuri.
Situația copiilor s-a deteriorat, iar în urma unei sesizări, ei au intrat în atenția Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Porumbești.Apoi, DGASPC Satu Mare a luat măsuri urgente pentru a le asigura minorilor un adăpost deasupra capului la adăpostul de noapte pentru copiii străzii din localitatea Hurezu Mare.
A fost luată măsura plasamentului în case de tip familial. Cei 5 minori prezintă un grad de afectare psiho-emoțională.