O mamă a vrut să-i ofere o vacanță mai lungă fiului ei, dar nu s-a gândit că o va costa scump! Ce s-a întâmplat când a mințit școala că este bolnav
Severitatea autorităților germane a costat-o scump pe o româncă care și-a învoit copilul de la școală mințind. Cât a trebuit să scoată femeia din buzunar pentru greșeala comisă?
A crezut că își ajută fiul dacă îl învoiește de la școală și îl ia cu o săptămână mai devreme. Femeia nu a ținut cont de regulile stricte din Germania în ceea ce privește școlarizarea obligatorie pentru elevi.
Femeia și fiul ei au revenit în Germania din Târgu Mureș, moment în care au fost identificați de polițiștii de frontieră la aterizarea pe aeroportul Memmingen, potrivit stiridiaspora.ro.
Descoperirea autorităților în timpul controlului
În timpul controlului de pe aeroport, oamenii legii au descoperit că vacanța oficială din Germania nu era aceeași cu perioada pe care elevul a petrecut-o în afara țării.
Elevul nu mai mersese la școală de pe 5 februarie, cu o săptămână înainte ca vacanța să înceapă în mod oficial în landul Bavaria.
Pentru a „scuza” neprezentarea la școală a fiului ei, femeia a anunțat profesorii că băiatul este bolnav, dar din nefericire pentru ea planul nu a mers așa cum și-a imaginat.
Mama în vârstă de 31 de ani trebuie acum să plătească acum amenda primită, care ar putea ajunge chiar și la 1.000 de euro, potrivit legislației germane.
Este cunoscut faptul că autoritățile germane sunt exigente când vine vorba de școala obligatorie. La finalul anului trecut, o româncă în vârstă de 45 de ani nu a putut să părăsească țara cu fiica sa de 13 ani din cauza faptului că fiica sa ar fi absentat de la ore.
Polițiștii de frontieră au intervenit pentru că femeia nu a anunțat în prealabil faptul că fiica sa nu va fi la cursuri. Cele două se îmbarcau într-un avion care urma să aterizeze la Iași.
Citește și: Decizie crucială luată de Banca Națională. Ce riscuri și incertitudini anunță BNR
Femeia le-a recunoscut polițiștilor că nu are o permisiune din partea școlii pentru absentarea fiicei sale pe care o declarase bolnavă pentru efectuarea călătoriei.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.