O mama din Vaslui a oferit o adevarata lectie de ambitie. S-a inscris la Facultatea de Medicina in acelasi timp cu fiica ei si este studenta la 45 de ani: "Am ales drumul inimii"

Irina Corozel, o vasluianca de 44 ani, a aratat ca e posibil orice, daca exista dorinta si perseverenta. Dupa 26 de ani de la terminarea liceului, Irina s-a hotarat sa se inscrie la Facultatea de Medicina, alaturi de fiica ei.

A.C., joi 25 august 2016 , 20:23

Sursa foto: adevarul.ro
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Nu a speriat-o nici tineretea din jur, nici faptul ca 7 persoane se bateau pe un singur loc. Atat ea, cat si fiica ei au fost admise la Facultatea de Medicina din Oradea, la buget, ambele obtinand medii peste 9. Vasluianca a invatat singura, fara niciun ajutor sau mediatii.

Irina a fost asistent medical timp de 15 ani la terapie intensiva si medicina legala. Ea spune ca experienta a ajutat-o sa intre la facultate.

”Prin prisma faptului că Bianca a ales Medicina şi că experienţa mea a ajutat-o să înveţe mai uşor termenii medicali, cu care nu se confruntase până atunci, visul meu de a deveni medic a prins din nou viaţă, odată cu al ei. Bianca a avut un an foarte dificil, s-a axat mult pe bacalaureat, dar în paralel a învăţat biologia, fără meditator”, a declarat Irina Corozel pentru ”Adevărul”.

Sursa foto: adevarul.ro
Sursa foto: adevarul.ro

Vasluiasca spune ca are o memorie foarte buna, pe care a antrenat-o de-a lungul timpului, iar atunci cand isi doreste ceva, are o perseverenta de invidiat. Ea mai spune ca pe langa studiul intens si determinarea, faptul ca sotul ei a incurajat-o sa faca acest lucru a contat enorm.

”Radu nu doar că a agreat ideea, dar cred chiar că a interpretat hotărârea mea ca o motivaţie suplimentară pentru fiica noastră şi ca un model de viaţă de urmat. Prin exemplul meu de voinţă am insuflat fiicei noastre dorinţa de a devein o femeie puternică şi independentă”, este convinsă Irina.

Astfel, la aproape 45 de ani, Irina va fi colega de facultate cu fiica ei, cu care are o relatie speciala. Niciuna dintre ele nu s-a gandit deocamndata la specializare.

”Nu mi-am făcut un plan pentru că, de cele mai multe ori proiecţiile mele despre viitor nu prea s-au materializat în realitate. Prefer să parcurg noua situaţie de viaţă, pas cu pas, lăsând viitorului rolul de a mă surprinde. Am ales drumul lung, greu şi rebel, dar drumul inimii”, a conchis Irina Corozel.

Povestea integrala a Irinei Corozel AICI.

 


Abonează-te pe

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si