O mamă și 8 copii au ars de vii în casa lor din Turcia. Tatăl s-a intoxicat încercând să le salveze viețile
Nouă sirieni, mai exact o mamă cu opt copii, s-au stins din viață în noaptea trecută în oraşul Bursa, în nord-vestul Turciei, într-un incendiu izbucnit în apartamentul lor, au anunţat autorităţile locale citate de AFP, notează Agerpres. Tatăl familiei, care tocmai se întorcea acasă, s-a intoxicat cu fum încercând să-şi salveze familia, a transmis Anadolu.
"Sunt nouă cadavre la interior. Opt dintre ele sunt ale unor copii", a transmis guvernatorul provinciei Bursa, Yakup Canbolat, conform agenţiei de presă oficiale Anadolu.
Oficialul turc a menționat că victimele sunt cetățeni sirieni.
Canalele mass-media din Turcia au precizat că este vorba de o mamă cu cei şase copii ai ei cu vârste între 1 şi 10 ani şi doi nepoţi de 11 şi 12 ani.
Tatăl s-a intoxicat încercând să le salveze viețile
Tatăl familiei, care abia se întorcea acasă după ce fusese prezent la o înmormântare la Istanbul, s-a intoxicat cu fum încercând să-şi salveze familia, notează jurnaliști de la Anadolu.
Edilul orașului, Alinur Aktas, a transmis prin intermediul unui mesaj pe Twitter că incendiul, declanşat cu puţin timp înainte de miezul nopţii, a pornit probabil de la o sobă cu lemne din apartamentul în care locuia de circa o lună şi jumătate familia siriană, care se refugiase în Turcia încă din anul 2017.
Citește și: Un TIR condus de un cetăţean ucrainean a ricoșat în curtea unei case
Yıldırım ilçemizde, ilk belirlemelere göre sobadan çıkan yangında 8’i çocuk 9 kişinin vefatı nedeniyle derin bir üzüntü içerisindeyiz. Aynı binada 3 kişi ekiplerimiz tarafından kurtarıldı. Ölenlere Rabb’imden rahmet, yakınlarına sabırlar diliyorum. pic.twitter.com/1cvZ4PoOnZ
— Alinur AKTAŞ (@Alinuraktas70) November 8, 2022
Cel puţin 3,7 milioane de refugiaţi sirieni trăiesc oficial în Turcia, veniţi în cea mai mare parte după începutul războiului din Siria, în 2011.
Citește și: Un polițist de frontieră bulgar a fost împușcat mortal în timp ce inspecta gardul de la granița cu Turcia
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.