O masina a cazut intr-o rapa. Accident cumplit pe drumul dintre Sinaia si Cota 1.400. Trei persoane au fost ranite
Trei persoane au fost ranite, vineri dupa amiaza, dupa ce autoturismul cu care circulau a derapat si a cazut într-o râpa adânca de 20 de metri pe drumul care urca din statiunea Sinaia la Cota 1.400 din masivul Bucegi. Acestea au reusit sa iasa din masina care a aterizat pe roti si au urcat pâna pe marginea drumului, de unde au fost preluate de echipajele medicale si duse la spital.
Potrivit purtatorului de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul s-a produs vineri dupa amiaza la un kilometru de Cota 1.00 din masivul Bucegi, pe drumul care urca din statiunea Sinaia catre Cota, scrie news.ro.
Autoturismul în care se aflau trei persoane a derapat pe carosabilul acoperit cu zapada, în conditiile în care tot drumul este o însiruire de curbe, si a cazut 20 de metri în gol, aterizând pe roti.
Drumul care duce din statiunea Sinaia spre Cota 1.400 se afla în administrarea Primariei Sinaia si în fiecare iarna autoritatile îl închid, interzicând accesul autovehiculelor. În anii precedenti, reprezentantii Primariei au explicat ca deszapezirea acestui drum ar costa cât deszapezirea a jumatate dintre strazile orasului, motiv pentru care se recurge la închiderea drumului, turistilor recomandându-li-se sa urce la