Şapte morţi şi patru răniţi după ce o maşină cu migranţi s-a izbit de o casă în Ungaria
Din primele informații, șoferul autovehiculului a refuzat să oprească la un control al poliţiei în oraşul Morahalom, în apropiere de graniţa cu Serbia.
Şapte persoane au murit şi patru au fost rănite după ce o maşină înmatriculată în Serbia și care transporta migranţi s-a izbit de o casă luni seară în Ungaria, informează poliţia, potrivit Reuters.
Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor
Incidentul a avut loc aproape de miezul nopții, când șoferul unui autoturism de tip MPV era verificat de poliție, moment în care a încercat să fugă de aceștia, conducând cu viteză, potrivit poliției ungare.
Mașina s-a lovit apoi de o casă și s-a răsturnat. În mașină erau zece migranți.
Citeste si: Accident grav în Botoșani. Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit
Șoferul a fost reținut
Șoferul a fost reţinut, iar pe numele său vor fi deschise dosare penale pentru trafic de persoane şi pentru producerea unui accident soldat cu victime.
Șapte persoane au murit în accident, iar celelalte au fost rănite.
Citeste si: Viceprimarul din Predeal a accidentat cu mașina un pieton
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.