1 din 3 | Volodimir Zelenski, discuții la Berlin cu Steve Witkoff, emisarul lui Trump
2 din 3 | Volodimir Zelenski, discuții la Berlin cu Steve Witkoff, emisarul lui Trump
3 din 3 | O nouă rundă de negocieri, la Berlin, între Zelenski și emisarii lui Trump. Americanii pun presiune pe Ucraina pentru retragerea din Donbas
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și emisarii lui Donald Trump s-au întâlnit din nou, luni la Berlin, după cinci ore de discuții avute duminică.
Negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner au făcut presiuni asupra reprezentanților ucraineni în timpul discuțiilor de la Berlin pentru a renunța la partea din Donbas aflată încă sub controlul Kievului.
Informațiile au fost furnizate de o sursă familiarizată cu discuțiile, conform European Pravda. Discuțiile de luni au durat aproximativ două ore, mult mai puțin decât duminică.
😡 The U.S. delegation in Berlin is pushing for Ukraine to give up Donbas — AFP
— NEXTA (@nexta_tv) December 15, 2025
The proposal involves a “freeze” of the war under which Ukraine would have to relinquish control over part of its territory. In Kyiv, this logic is seen not as peace, but as imposed capitulation. https://t.co/0oEE0N4Zr6 pic.twitter.com/UBpLACx97b
Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a declarat că s-au făcut „multe progrese” în timpul unei întâlniri de duminică, 14 decembrie, la care a participat și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner.
Ucraina, care duce un război extenuant de la invadarea Rusiei în februarie 2022, speră să convingă Statele Unite că orice armistițiu trebuie convenit fără concesii teritoriale prealabile față de Rusia.
Cu toate acestea, un oficial familiarizat cu discuțiile a declarat pentru AFP luni, 15 decembrie, că negociatorii americani încă doresc ca Ucraina să renunțe la controlul asupra Donbasului, ca o condiție pentru discuțiile de pace cu Rusia.
Știrea inițială. După cinci ore de discuții între cele două echipe de negociere, emisarul american Steve Witkoff a anunțat: "S-au făcut multe progrese", fără a preciza care sunt detaliile convenite cu Zelenski.
Întâlnirea dintre președintele ucrainean, emisarul american și Jared Kushner, ginerele lui președintelui SUA Donald Trump a durat mai mult de cinci ore și a inclus "discuții aprofundate despre planul de pace în 20 de puncte, programele economice și multe altele", a precizat Witkoff pe rețeaua X.
Kievul speră să convingă Washingtonul că un armistițiu în Ucraina trebuie să aibă loc fără concesii teritoriale prealabile față de Rusia, potrivit Kyiv Independent.
❕ A meeting between Zelensky and US representatives has begun in Berlin pic.twitter.com/MgnYCOZ28z
— NEXTA (@nexta_tv) December 14, 2025
Emisarul american a oferit puține detalii, dar a asigurat pe X că s-au făcut "multe progrese" în cursul discuțiilor cu Zelenski.
O nouă rundă de discuții este prevăzută luni dimineață."Părțile au convenit să continue mâine (luni- n.r)", a declarat consilierul președintelui ucrainean Dmitro Litvin.
Mai mulți lideri europeni, invitați luni la Berlin
Pe lângă a doua rundă de discuții americano-ucrainene, numeroși lideri europeni sunt așteptați luni seară la Berlin pentru a-și coordona pozițiile în cursul unui dineu cu ușile închise.
Ucraina și aliații săi europeni se opun cedării SUA în fața cerințelor maximaliste ale Kremlinului.
Ei se tem că președintele american Donald Trump va abandona Ucraina și că Europa va fi exclusă din discuțiile privind securitatea continentului, în timp Kremlinul este perceput ca o amenințare majoră.
Într-o declarație privind negocierile de la Berlin, unul dintre consilierii lui Vladimir Putin a precizat că Moscova "nu se așteaptă la nimic bun", mai ales prin prezența europenilor în cadrul discuțiilor.