1 din 3 | O nouă tragedie feroviară în Spania
2 din 3 | O nouă tragedie feroviară în Spania. Un tren a intrat într-un zid de sprijin: 38 de victime
3 din 3 | O nouă tragedie feroviară în Spania. Un tren a intrat într-un zid de sprijin: 38 de victime
La doar două zile de ciocnirea celor două trenuri de mare viteză din Andaluzia, care a dus la peste 40 de morți și 150 de răniți, o altă tragedie feroviară, de mai mici proporții s-a înregistrat în Spania.
Un zid de sprijin s-a prăbușit peste calea ferată, în Catalonia, iar un tren de pasageri regional a intrat cu viteză în el. Cel puțin o persoană a murit, potrivit presei spaniole.
O persoană a murit și alte 37 au fost rănite, dintre care cinci de află în stare gravă, după ce un tren de navetiști a deraiat marți noaptea, între stațiile Sant Sadurní d’Anoia și Gelida (Barcelona).
Serviciul Medical de Urgență a acordat îngrijiri medicale celor 37 de pasageri răniți. Cinci sunt în stare gravă, șase în stare mai puțin gravă, iar 26 cu răni minore.
Conform informațiilor furnizate de pompieri, majoritatea răniților se aflau în primul vagon, care a suportat cea mai mare parte a impactului cu peretele.
Ministrul Teritoriului, Sílvia Paneque, ministrul de Interne, Núria Parlon, și ministrul Președinției, Albert Dalmau, s-au deplasat la fața locului.