O polițistă de penitenciar a vrut să rămână însărcinată cu un deținut "extrem de periculos". Ce condamnare a primit

Caz șocant într-o închisoare din Marea Britanie: o gardiană a avut o relație pe termen lung cu un deținut "extrem de periculos", iar înainte de a fi prinsă de conducerea instituției a făcut ceva de necrezut.

Cherri-Ann Austin-Saddington, polițistă de penitenciar în vârstă de 29 de ani, s-ar fi îndrăgostit de un violator în serie care se afla închis la HMP The Verne din Portland, Dorset. 

Citește și: VIDEO A aflat că soția îl înșală și s-a răzbunat în fața rudelor ei și a prietenilor. Ce a pățit femeia după ce a chemat-o pe scenă de ziua lui de naștere

Femeia a încercat să introducă pe ascuns o seringă în închisoare pentru a se insemina artificial cu copilul acestui deținut "excepțional de periculos”, după cum spun procurorii britanici.

Potrivit unui raport prezentat miercuri în fața instanței din Bournemouth, cei doi au început o relație în urmă cu șase luni, perioadă în care au întreținut relații intime în atelierele închisorii, în timp ce nimeni nu era prin preajmă, conform Daily Star.

Detalii șocante prezentate în fața instanței

Deținutul Bradley Trengrove a recunoscut că a întreținut relații neprotejate de 30-40 de ori cu gardiana închisorii, iar instanța a aflat că femeia-ofițer a rămas însărcinată cu condamnatul, însă ulterior a pierdut copilul.

Austin-Saddington era atât de îndrăgostită de Trengrove, în vârstă de 31 de ani, încât a urmat un plan bizar de a rămâne însărcinată din nou cu el.

În timpul unei vizite după ce Trengrove fusese mutat într-o altă închisoare, ea a introdus pe ascuns o seringă Calpol pentru a se putea „insemina artificial”, au precizat procurorii în fața instanței de judecată.

Gardiana i-ar fi trimis lui Trengrove și fotografii intime după ce acesta fusese mutat la alt penitenciar, dar pozele au fost interceptate de personalul închisorii.

Gardiana a ajuns într-un scaun cu rotile după ce a fost concediată

După ce a pledat vinovată pentru acuzațiile de abatere de la legea publică, Austin-Saddington, din Weymouth, a primit o pedeapsă la închisoare cu suspendare, din cauza unui accident care a lăsat-o imobilizată într-un scaun cu rotile.

Pentru rolul avut în relația cu ofițerul de poliție, Trengrove a mai primit doi ani și trei luni de închisoare, pe lângă pedeapsa principală de 13 ani pentru abuzuri și violuri.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri