O profesoară a fost obligată să-i achite daune morale unui elev pe care l-a lovit pentru că a înjurat-o
Curtea de Apel Timișoara a pronunțat o sentință finală într-un dosar de purtare abuzivă în care a fost trimisă în judecată o profesoară acuzată că ar fi agresat un elev.
O profesoară de sport din județul Timiș a fost condamnată definitiv la nouă luni de închisoare cu suspendare, cu aplicarea amânării pedepsei și plata unor daune morale de 200 de euro, asta pentru că s-ar fi purtat abuziv cu un elev de clasa a V-A.
În urma anchetei, femeia a fost trimisă în judecată, iar părinții elevului au cerut daune morale de 5.000 de euro.
Citește și: O profesoară din Lugoj a primit 9 luni de închisoare, după ce a bătut un elev
„Întrucât acesta nu a stat cuminte în tribună a fost luat de păr și tras până la colțul sălii de către profesoară. În timp ce era la colțul sălii, elevul a început să o înjure pe profesoară, iar aceasta l-a lovit cu pumnii în cap și cu o pompă de umflat mingi”, se
În urma incidentului, elevul și-a scos certificat medico-legal.
Citește și: VIDEO. Doi botaniști celebri, aruncați la crocodili fără nicio milă
O profesoară din Lugoj a primit 9 luni de închisoare, după ce a bătut un elev
După ce și-a bătut unul dintre elevi în urmă cu mai mulți ani, acum, o profesoară din Lugoj trebuie să stea 9 luni în închisoare.
O profesoară de la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Lugoj, a primit 9 luni de închisoare, după ce și-a bătut unul dintre elevi, în urmă cu câțiva ani.
Profesoara a fost condamnată la finalul lunii trecute. În prezent, ea încă predă.
Citește și: VIDEO- O femeie a fost luată pe capotă de o șoferiță care a parcat pe locul ei plătit
Profesoara de Educație Fizică a fost condamnată definitiv pentru purtare abuzivă de către Curtea de Apel Timișoara, care i-a majorat pedeapsa inițială stabilită de Judecătoria Timișoara, la 4 luni de închisoare.
Dascălul a lovit copilul, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.
„Gravitatea faptei rezultă din faptul că inculpata era cadru didactic la data comiterii f
Citește și: Elevii revin la cursuri după vacanța de Paște. Când vor încheia cursurile
Chiar dacă copilul era neastâmpărat sau i s-a adresat cu injurii, aceasta nu ar fi trebuit să aibă un comportament violent, constând în lovirea persoanei vătămate cu mâinile și cu o pompa de umflat mingi în zona gatului, ținând cont de diferență de vârstă dintre inculpata și persoana vătămată, de putere intre persoanele implicate, precum și de ascendentul pe care îl avea inculpata asupra minorului, fiind profesoara acestuia de Educație Fizica și Sport.
Totodată, Curtea retine că pe lângă vătămările și leziunile fizice, persoana vătămată minora a suferit vătămări de natura psihică, emoțională, în condițiile în care a fost agresata fizic în public, în fata tuturor colegilor de clasa, încercând un sentiment de umilință și rușine”, au precizat magistrații, potrivit lugojinfo.ro .
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.