O tânără din Cluj-Napoca este căutată de poliție după ce a lovit o femeie de 66 de ani cu trotineta, apoi a plecat de la locul accidentului.
Tânăra din Cluj-Napoca, căutată de poliție, a fost surprinsă pe camera de supraveghere în timp ce a lovit o femeie de 66 de ani, aflată în traversare pe trecerea de pietoni.
Citeste si: Un bărbat a fost transportat inconștient la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică
Victima a fost trântită la pământ și a fost ajutată de ceilalți oameni să se ridice.
Fata era însoțită de un băiat, aflat tot pe trotinetă.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică
Un bărbat a fost transportat inconștient, cu un traumatism grav la cap, la Spitalul Clinic Județean de Urgență, după ce a căzut de pe trotinetă.
„Un echipaj SMURD cu medic din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgenţă în Parcul Sub Arini din municipiul Sibiu pentru acordarea asistenţei medicale unui bărbat căzut de pe trotinetă.
La sosirea forţelor, bărbatul se află în stop cardio-respirator şi i s-au aplicat manevrele de resuscitare. Din fericire acesta a răspuns manevrelor şi a fost transportat de urgenţă la UPU Sibiu în stare de inconştienţă şi cu un traumatism cranio cerebral grav”, au precizat reprezentanţii ISU Sibiu.
Polițiștii anchetează circumstanțele în care bărbatul a căzut de pe trotinetă.
Jurnalistă, călătoare, optimistă. Un rezumat în trei cuvinte al Dianei Puiu.
A urmat cursuri de actorie timp de opt ani, a terminat Facultatea de Litere, Specializarea Jurnalism și Științele Comunicării din Iași, un master în Jurnalism Tematic, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, București, iar în prezent urmează cursurile programului de master Cultură și Literatură Română din cadrul Facultății de Litere Bacău.
A urmat cursurile de jurnalism de la Palatul Copiilor Bacău pe tot parcurusl liceului, experiență ce i-a adus și câteva colaborări cu presa locală.
Diana are o experiență de trei ani ca reporter de teren al unui radio din Iași și un an de prezentator de știri.
Iubește tot ce ține de teatru, film, pictură și modă, fiind și organizator de evenimente culturale. Când nu este la birou sau pe teren, Diana se relaxează în natură și face fotografii, una din pasiunile ei.